"********* Ş********** P***** C********** M**** A*********
PetentAdmite cererea formulată de către petenta „ASOCIAŢIA ŞTIINŢIFICĂ PENTRU CONSOLIDARE MEDIU ASOCIATIV”, cu sediul în localitatea Giarmata - Vii, str. Înfrăţirii, nr. 47, comuna Ghiroda, jud. Timiş, având ca obiect acordare personalitate juridică. Autorizează funcţionarea „ASOCIAŢIEI ŞTIINŢIFICE PENTRU CONSOLIDARE MEDIU ASOCIATIV”, conform actului constitutiv şi statutului, atestate sub nr. 34/13.01.2010, respectiv 35/13.01.2010 de către av. Mihaela Ţugui din cadrul Baroului Timiş, având ca organe de conducere adunarea generală, consiliul director ales pe o perioadă de doi ani, alcătuit din: preşedinte – PETRUCEAN ALOISA, prim vicepreşedinte – ISCRULESCU STAN, vicepreşedinte – RAŢIU TEODOR, trezorier – BĂLĂŞOIU LUIZA-TIMEEA, secretar general executiv – TĂMAŞ BOGDAN-FLAVIUS, controlul activităţii economico-financiare va fi efectuat de cenzorul BĂLESCU SEVASTIAN. Dispune înscrierea asociaţiei în Registrul Special - Asociaţii aflat la grefa Judecătoriei Timişoara. Definitivă. Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la pronunţare. Pronunţată în şedinţa publică din data de 21.01.2010.