C***** T******** P*** R*********** L**** P******* C******
Recurent ReclamantC****** V****** E****
Intimat PârâtAdmite, în parte, cererea. Obligă pe pîrîtă la plata către reclamantă sumei de 11.098,61 lei, reprezentînd penalităţi de întîrziere la plata prejudiciului achitat de pîrîtă, ca debit principal, în dosarul 340/P/2009 al Parchetului de pe lîngă Judecătoria Târgovişte. Respinge capătul de cerere privind cheltuielile de judecată. Cu recurs.
Pentru a da posibilitatea reclamantei, prin apărător să depună la dosarul cauzei relaţiile de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgovişte
În vederea administrării probatoriului.
Pentru ca reclamanta să facă dovada începerii urmăririi penale împotriva pârâtei, şi dacă s-a constituit sau nu ca parte civilă în dosarul penal şi faza în care se află acel dosar penal
Avându-se în vedere că la dosarul cauzei nu se regăsesc înscrisurile despre care se face vorbire în cererea de chemare în judecată se apreciază necesar a se cita reclamanta cu această menţiunea