O***** O****** P*** P*****
ReclamantG***** M*****
PârâtÎn baza art.246 alin. 1 Cod de procedură civilă, se ia act de renunţarea la judecată, de către reclamanta O***** O****** P*** P***** cu sediul în Oraviţa, str.1 Decembrie 1918, nr.60, jud. C-S, în contradictoriu cu pârâtul G***** M***** cu domiciliu în Oraviţa, str. Eftimie Murgu, nr.41, jud. C-S. Definitivă. Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare. Pronunţată in şedinţa publică , azi, 15.12. 2010.
Admite cererea de amânare a judecării cauzei formulată de pârât, în vederea depunerii de dovezi cu privire la achitarea debitului integral. Pârâtul va depune dovezi cu privire la achitarea debitului integral. Reclamanta va face preţuirea contractului de închiriere, sub sancţiunea suspendării cauzei, în baza art. 155/1 Cod de procedură civilă. Se citează reclamanta cu menţiunea „a-şi preţui valoarea contractului de închiriere, sub sancţiunea suspendării cauzei, în baza art. 155/1 Cod de procedură civilă şi „aplicat ştampila”. Amână judecarea cauzei la data de 15.12.2010 termen dat în cunoştinţă celor prezenţi şi pentru care se vor cita părţile lipsă. Pronunţată în şedinţă publică, azi 03.11.2010