Dosar 11522/325/2010 din 10.05.2010

infracţiuni privind circulaţia pe drumurile publice (O.U.G nr. 195/2002)


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 11522/325/2010
Data dosar:
10.05.2010
Instanta:
Judecătoria Timișoara
Departament:
SECŢIA PENALĂ
Obiect:
infracţiuni privind circulaţia pe drumurile publice (O.U.G nr. 195/2002)
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 07.07.2010 la ora 09:00

    Complet: C2P
  • Soluţionare

    În temeiul art.87 al.1 din O.U.G. nr.195/2002 republicată, condamnă pe inculpatul C.P. la o pedeapsă de 1 (un) an şi 2 (două) luni închisoare pentru infracţiunea de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul având o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge. În baza art.71 C.pen., interzice inculpatului drepturile prevăzute la art.64 lit.a teza a II a şi b C.pen. În temeiul art.81 şi art.82 C.pen. suspendă condiţionat executarea pedepsei pe un termen de încercare de 3 ani şi 2 luni. În temeiul art.71 al.5 C.pen., suspendă pedeapsa accesorie pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei închisorii. În temeiul art.359 al.1 C.pr.pen. pune în vedere inculpatului dispoziţiile art.83 C.pen. În temeiul art.191 al.1 C.pr.pen. obligă inculpatul la plata sumei de 500 lei, cheltuieli judiciare către stat. În temeiul art. 189 al.2 C.pr.pen., dispune plata sumei de 200 lei, reprezentând onorariu avocat din oficiu, din fondul Ministerului Justiţiei, către Baroul Timiş. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la pronunţare pentru procuror şi de la comunicare pentru inculpat. Pronunţată în şedinţă publică azi 07.07.2010.

  • Sedinta din data de 30.06.2010 la ora 09:00

    Complet: C2P
  • Încheiere

    Amână pronunţarea la data de 07.07.2010

Flux dosar


Actualizare GRPD