D******* P***** A********** H********
ReclamantS* P**** S**
PârâtAdmite, în parte, acţiunea. Fără cheltuieli de judecată. Cu recurs de la comunicare.
La data de 13 mai 2011, ora 14,00
Emite adresă către Direcţia pentru Agricultură a judeţului Hunedoara pentru a comunica, în copie, adeverinţele având ca obiect cantităţile de motorină neridicate de pârâtă şi restituite de aceasta. Se va pronunţa asupra suplimentării probei cu înscrisurile privind prognoza şi condiţiile meteo, după ce acestea vor fi depuse la dosar, sub sancţiunea decăderii în caz de nedepunere.
Emite adresă către avocat Tiliciu Minodora pentru a se prezenta în instanţă sau să-şi asigure substituirea , la următorul termen , şi să prezinte martorii în vederea audierii, sub sancţiunea amendării în caz de neconformare.
Încuviinţează proba testimonială cu doi martori , din cei trei propuşi de pârâtă, respectiv: Ştefoni Monica, Creţu Mihai şi Zapodean Tănţel, care vor fi prezentaţi fără citaţie.
s-a acordat termen de judecată pentru ca reclamanta să depună la dosar actele despre care face vorbire, iar avocata pârâţilor să-şi asigure apărarea sau substituirea
Se va comunica reclamantei , cu citaţie, un exemplar al actelor depuse la dosar de către pârâtă şi al întâmpinării.
Amână cauza la 09 decembrie 2010 pentru când reprezentanta pârâtei va pregătii apărarea.
pentru când se va repeta procedura de citare cu părţile , pârâta cu menţiunea de a depune întâmpinare , sub sancţiunea decăderii din dreptul de a propune probe şi a invoca excepţii, altele decât cele de ordine publică..