C****** L***** B*******
ContestatorC********** G*******
PârâtC****** J******** D* F*** F****** D***
IntimatAdmite cererea de repunere pe rol, formulată de pârâtul C********** G*******. Califică ca fiind cerere reconvenţională pretenţiile privind aplicarea amenzii civile şi obligarea reclamantei la plata daunelor interese. Dispune disjungerea acestei cereri de cererea principalăşi judecarea acesteia în mod separat, acordând termen la 19.04.2011, când se vor cita părţile, reclamantul C********** G*******, cu menţiunea de a preciza cuantumul daunelor interese, să motiveze în fapt şi în drept acest capăt de cerere şi să timbreze la valoarea solicitată. Respinge acţiunea principală. Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Constatând lipsa părţilor şi faptul că nu s-a solicitat judecata cauzei în lipsă, în baza dispoziţiilor art. 242 alin. 1 pct.2 C.pr.civ., va fi suspendată judecata cauzei.
În vederea revenirii cu adresă către Agenţia Domeniilor Statului Bucureşti, instanţa va amâna judecata cauzei.
Dispune comunicarea unui exemplar al întâmpinării formulate de pârât reclamantei. Pentru celeritate se va emite adresă către Agenţia Domeniilor Statului pentru a comunicadacă pe raza comunei Brădeşti mai există teren disponibil având categoria de folosinţă a celui menţionat în cuprinsul s.c. nr. 309/2007 care poate fi atribuit Comisiei Locale deFond Funciar pentru a fi atribuit persoanelor îndreptăţite la reconstituirea dreptului de proprietate.
Dispune comunicarea către intimat a unui exemplar al precizării formulate de contestatoare şi a înscrisurilor anexate acesteia. Introduce în cauză în calitate de intimată C****** J******** D* F*** F****** D*** şi dispune citarea acesteia.
Dispune repetarea procedurii de citare a contestatoarei cu menţiunea de a preciza obiectul contestaţiei ,numărul dosarului de executare , sub sancţiunea anulării cererii de chemare în judecată.