S********** D*** I***
Recurent ReclamantS*** C******** A*** S***
Recurent PârâtS***** I***
Recurent PârâtB**** P****
Intimat PârâtS******* D* U****** P********
Intimat PârâtAdmite cererea formulată de creditorul S***** I***, domiciliat în Petroşani, str.Lunca, nr.26, jud.Hunedoara şi în consecinţă : Dispune investirea cu formulă executorie a sentinţei civile nr.5797 din 2 noiembrie 2011, pronunţată de Judecătoria Petroşani în dosarul nr. 11.589/278/2010. Irevocabilă . Pronunţată în şedinţa publică , azi 20 ianuarie 2012.
Admite în parte acţiunea civilă precizată. Admite cererea intervenientului forţat S***** I***. Admite cererea intervenientului forţat B**** P****. Admite în parte cererea privind obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 02 noiembrie 2011.
Amână pronunţarea cauzei la data de 26.10.2011 pentru ca reprezentanţii părţilor să depună concluzii scrise la dosar. Pronunţată în şedinţa publică, azi 19.10.2011.
În temeiul art. 1081 pct.2 lit. f cod procedură civilă, dispune amendarea BEJ Răducanu Cecilia Camelia cu suma de 200 lei, deoarece nu s-a conformat solicitărilor instanţei. Cu drept la cerere de reexaminare în termen de 15 zile de la comunicare. Admite cererea de amânare şi acordă un nou termen de judecată la data de 19.10.2011 pentru când: - se va reveni cu adresă la BEJ Răducanu Cecilia Camelia să ne comunice pentru fiecare dintre creditori procesul - verbal de actualizare după rata inflaţiei la zi. Părţile au termen în cunoştinţă conform dispoziţiilor art.153 alin.1 teza finală Cod procedură civilă. Pronunţată în şedinţă publică, azi 21.09.2011.
Introduce în cauză în calitate de pârâţi S******* D* U****** P******** şi Spitalul Judeţean de Urgenţă Timişoara-Clinica de Traumatologie Casa Austria care vor fi citaţi la adresele indicate şi cu completarea de acţiune. Se va reveni cu adresă la BEJ Răducanu Cecilia Camelia să ne comunice pentru fiecare dintre creditori procesul - verbal de actualizare după rata inflaţiei la zi. Se va reveni cu adresă la BEJ Oancea Petru să comunice procesul-verbal de actualizare la zi după rata inflaţiei a debitului pe lunile: iunie, iulie şi august. Pronunţată în şedinţă publică, azi 24.08.2011.
Pune în vedere reprezentantei reclamantului av. Cepeliuc Carmen să depună la dosar o completare de acţiune până la sfârşitul şedinţei de judecată cu susţinerile avute verbal azi în faţa instanţei şi pentru completarea cadrului procesual. Se va reveni cu adresă la BEJ Răducanu Cecilia Camelia să ne comunice pentru fiecare dintre creditori procesul - verbal de actualizare după rata inflaţiei. Se vor cita părţile cu completarea de acţiune, reclamantul având termen în cunoştinţă. Pronunţată în şedinţă publică, azi 08.06.2011.
Se va reveni cu adresă la BEJ Răducanu Cecilia Camelia să ne comunice în strict pentru fiecare dintre creditori care este suma poprită până în luna aprilie 2011 inclusiv, urmând a comunica şi diferenţa de plată ce urmează a fi executată, proces verbal de actualizare după rata inflaţiei. Se va emite adresă la Casa Locală de Pensii Petroşani-Hunedoara să comunice în timp util soluţionării cauzei cuantumul sumelor care au fost reţinute lunar, exact suma totală a acestora până în luna aprilie 2011 inclusiv, pentru debitorului Ştefăneanu Dinu Ioan, conform dosarului execuţional nr. 31/2010 - BEJ Oancea Petru pentru creditorul S***** I*** şi conform dosarului execuţional nr. 47/2010 – BEJ Răducanu Cecilia pentru creditorul B**** P****. Părţile primesc termen în cunoştinţă. Pronunţată în şedinţă publică, azi 11.05.2011.
Instanţa pune în vedere reprezentantei pâratei S*** C******** A*** S*** –Sibiu - cj. Macovei Ramona să depună la dosar răspunsul la interogatoriul formulat de reprezentanta reclamantului. Prorogă discuţia cu privire la probe pentru termenul următor după ce pârâta va răspunde la interogatoriu. Instanţa pune în vedere pârâtului B**** P**** să depună în scris susţinerile avute în faţa instanţei la termenul de azi. Se va reveni cu adresă la BEJ Răducanu Cecilia Camelia să depună la dosar, dosarul execuţional nr.47/2010 numerotat şi conform cu originalul şi să indice exact care este cuantumul sumei datorate numitului B**** P**** până la data de 26.01.2011. Se va reveni cu adresă la BEJ Oancea Petru cu menţiunea că, în dosarul execuţional nr. 31/2010 depus la instanţă, la antepenultima filă există o cerere din partea numitului S***** I*** incompletă, astfel că se impune comunicarea către instanţă a întregului dosar execuţional numerotat şi conform cu originalul. De asemenea să facă dovada că au fost virate sumele de 50,00 lei lunar începând cu luna 04.2010 care au fost poprite reclamantului Ştefăneanu Dinu Ioan. Se vor completa adresele către BEJ Răducanu Cecilia Camelia şi BEJ Oancea Petru cu menţiunea ca aceştia să comunice dacă anterior pornirii executării silite împotriva reclamantului s-au făcut demersuri către S*** C******** A*** S***-Sibiu, societatea de asigurare, în vederea recuperării sumelor către cele două părţi vătămate. Se va emite adresă la Casa Locală de Pensii Petroşani-Hunedoara să comunice în timp util soluţionării cauzei sumele care au fost reţinute până în prezent şi care se reţin lunar debitorului Ştefăneanu Dinu Ioan, conform dosarului execuţional nr. 31/2010 - BEJ Oancea Petru pentru creditorul S***** I*** şi conform dosarului execuţional nr. 47/2010 – BEJ Răducanu Cecilia pentru creditorul B**** P****. Părţile primesc termen în cunoştinţă. Pronunţată în şedinţă publică, azi 06.04.2011.
Instanţa privind excepţia invocată de către pârâta S*** C******** A*** S*** prin întâmpinare faţă de prematuritatea cererii , respinge excepţia motivat de faptul că procedura concilierii prevăzute de art. 7201 cod pr. civ., nu a fost prevăzută ca o simplă formalitate, ci pentru ca părţile să încerce rezolvarea litigiului pe cale amiabilă, ori în cazul de faţă societatea de asigurare avea cunoştinţă de existenţa litigiului şi a obligaţiilor sale stabilite prin sentinţa penală. Cu privire la excepţia invocată de către pârâta S*** C******** A*** S*** prin întâmpinare privind prescrierea dreptului material la acţiune, instanţa respinge excepţia formulată motivat de faptul că dreptul la acţiune începe să curgă de la rămânerea definitivă şi irevocabilă a hotărârii de condamnare, termenul fiind de 2 ani şi chiar şi în acest caz, cursul prescripţiei a fost interrupt prin promovarea contestaţiei la executare în data de 03.03.2010, în dosarul nr. 1788/278/2010, neputându-se invoca astfel pasivitatea reclamantului. Instanţa admite proba cu interogatoriul solicitat de reprezentantele părţilor şi pune în vedere acestora să depună la dosar în scris în 2 exemplare interogatoriul formulat pentru a fi comunicat pârâtei S*** C******** A*** S***-Sibiu. Se va emite adrese la BEJ Răducanu Cecilia Camelia să depună la dosar dosarul execuţional nr.47/2010 numerotat şi conform cu originalul şi la BEJ Oancea Petru să depună la dosar dosarul execuţional nr. 31/2010 numerotat şi conform cu originalul. Părţile primesc termen în cunoştinţă. Pronunţată în şedinţă publică, azi 16.03.2011.
DISPUNE Acordă un nou termen de judecată la data de 16 martie 2011 pentru studierea înscrisurilor primite de părţi şi exprimarea unui punct de vedere. Părţile primesc termen în cunoştinţă. Pronunţată în şedinţă publică, azi 9.02.2011.
Acordă un nou termen de judecată pentru când pârâta îşi va angaja apărător, părţile având termen în cunoştinţă. Pronunţată în şedinţă publică, azi 12 ianuarie 2011.