N****** F*****
PetentI******** O**************
IntimatRespinge cererea formulată de petentul N****** F*****, privind reunirea dosarului nr.1159/42/2010 al Curţii de Apel Ploieşti cu dosarul nr.10986/2/2010 (2983/2010) al Curţii de Apel Bucureşti-Secţia a II a Penală, ca neîntemeiată. În baza art.278 ind.1 alin.8 lit.b) Cod proc. penală, respinge plângerea formulată de petentul N****** F***** împotriva rezoluţiei nr.497/P/2010 din 6 septembrie 2010, menţinută prin rezoluţia nr.1293/II/2/2010 din 20 octombrie 2010, emise de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, ca nefondată. Menţine soluţia de neîncepere a urmăririi penale conform art.228 alin.4 rap. la art.10 lit.a) Cod proc. penală faţă de intimata Iosifescu Otilia, în prezent procuror la Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova, întrucât din cercetările efectuate a rezultat că faptele reclamate, respectiv infracţiunile prev. de aret.246 şi art.264 Cod penal, nu există. Obligă petentul la plata sumei de 200 lei cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 14 martie 2011.
Amână judecata cauzei la data de 14 martie 2011 Sala 1 pentru imposibilitatea de prezentare a petentului N****** F*****.
Amână cauza la data de 16.02.2011, faţă de cererea de amânare depusă de petent.
Amână judecata cauzei la data de 28 Ianuarie 2011 Sala 1 la cererea petentului N****** F*****.
Termen la data de 17.12.2010, faţă de lipsa de procedură cu intimata şi cererea pentru lipsă de apărare depusă de petent.