Dosar 11604/94/2010 din 25.11.2010

infracţiuni privind circulaţia pe drumurile publice (O.U.G nr. 195/2002)


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 11604/94/2010
Data dosar:
25.11.2010
Instanta:
Judecătoria Buftea
Departament:
-
Obiect:
infracţiuni privind circulaţia pe drumurile publice (O.U.G nr. 195/2002)
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 14.12.2010 la ora 08:30

    Complet: C4 Penal
  • Soluţionare

    În temeiul art. 86 al. 1 din OUG nr. 195/2002, cu aplicarea art. 320 ind.1 CPP condamnă pe inculpatul A**** I*** la pedeapsa de 8 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumuri publice a unui autovehicul de către o persoană care nu poseda permis de conducere. În temeiul art. 87 al. 5 din OUG nr. 195/2002, cu aplicarea art. 320 ind.1 CPP condamnă pe inculpatul A**** I*** la pedeapsa de 1 an şi 4 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumuri publice a unui autovehicul de către o persoană care nu poseda permis de conducere. în temeiul art. 33 lit. a si 34 lit. b CPP contopeste pedepsele aplicate inculpatului, urmând să o execute pe cea mai grea de 1 an şi 4 luni închisoare. În temeiul art. 71 cod penal interzice inculpatului exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 al. 1 lit. a, teza a II-a şi b cod penal. În temeiul art. 81 cod penal, suspendă condiţionat executarea pedepsei pe durata unui termen de încercare de 3 ani si 4 luni , stabilit în condiţiile art. 82 cod penal. În temeiul art. 359 cod procedură penală atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 cod penal, a căror nerespectare are ca urmare revocarea suspendării. În temeiul art. 71 al. 5 cod penal suspendă executarea pedepselor accesorii pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei. În temeiul art. 191 al. 1 cod procedură penală obligă inculpatul la 300 lei, cheltuieli judiciare avansate de stat. Onorariul apărătorului din oficiu se suportă din fondurile Ministerului Justiţiei. Cu recurs . Pronunţată în şedinţă publică, azi, 14.12.2010.

Flux dosar


Actualizare GRPD