Dosar 1161/1259/2010 din 10.08.2010

procedura insolvenţei – societăţi cu răspundere limitată


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 1161/1259/2010
Data dosar:
10.08.2010
Instanta:
Tribunalul Comercial Argeș
Departament:
,,,
Obiect:
procedura insolvenţei – societăţi cu răspundere limitată
Categorie:
Faliment
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 18.04.2019 la ora 10:00

    Complet: C8-Fond
  • Închis lichidarea (art. 117 din lege)

    Dispune închiderea procedurii şi notificarea acesteia Dispune plata către lichidatorul judiciar, din fondul de lichidare a sumei de 4.000 lei, reprezentând onorariu şi cheltuieli de procedură Dispune descărcarea lichidatorului judiciar de orice îndatoriri sau responsabilităţi cu privire la procedură, debitor şi averea lui, creditori, titulari de drepturi de preferinţă, acţionari sau asociaţi. Dispune radierea debitoarei, de la ORC. Cu recurs în termen de 7 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică de la 18.04.2019, la Tribunalul Specializat Argeş.

    Hotarare 392/2019 din 18.04.2019
  • Sedinta din data de 11.04.2019 la ora 10:00

    Complet: C8-Fond
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea cauzei la data de 18.04.2019. Cu apel odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 11.04.2019, la Tribunalul Specializat Argeş.

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 11.04.2019
  • Sedinta din data de 14.03.2019 la ora 10:00

    Complet: C8-Fond
  • Amână cauza

    Admite cererea lichidatorului judiciar, conform raportului de activitate depus la dosar şi acordă un nou termen de judecată pentru continuarea procedurii în cauză, în vederea notificării creditorilor cu propunerea de închidere a procedurii în cauză Amână judecarea cauzei la 11.04.2019. Cu recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 14.03.2019, la Tribunalul Specializat Argeş.

    Incheiere de sedinta din 14.03.2019
  • Sedinta din data de 17.01.2019 la ora 10:00

    Complet: C8-Fond
  • Amână cauza

    Admite cererea lichidatorului judiciar, conform raportului de activitate depus la dosar şi acordă un nou termen de judecată pentru continuarea procedurii în cauză, în vederea notificării creditorilor cu propunerea de închidere a procedurii în cauză şi depunerea dovezilor de la instituţii privind lipsa bunurilor debitoarei. Amână judecarea cauzei la 14.03.2019. Cu recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 17.01.2019, la Tribunalul Specializat Argeş.

    Incheiere de sedinta din 17.01.2019
  • Sedinta din data de 27.09.2018 la ora 10:00

    Complet: C8-Fond
  • Amână cauza

    Acordă un nou termen de continuare a procedurii în cauză, în vederea clarificării situaţiei bunurilor debitoarei. Amână judecarea cauzei la 17.01.2019. Cu recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 27.09.2018, la Tribunalul Specializat Argeş.

    Incheiere de sedinta din 27.09.2018
  • Sedinta din data de 12.04.2018 la ora 11:00

    Complet: C8-Fond
  • Amână cauza

    Acordă un nou termen de continuare a procedurii în cauză, în vederea clarificării situaţiei bunurilor debitoarei. Amână judecarea cauzei la 27.09.2018. Cu recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 12.04.2018, la Tribunalul Specializat Argeş.

    Incheiere de sedinta din 12.04.2018
  • Sedinta din data de 07.12.2017 la ora 11:00

    Complet: C8-Fond
  • Amână cauza

    Acordă un nou termen de continuare a procedurii în cauză, în vederea clarificării situaţiei bunurilor debitoarei. Amână judecarea cauzei la 12.04.2018. Cu recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 07.12.2017, la Tribunalul Specializat Argeş.

    Incheiere de sedinta din 07.12.2017
  • Sedinta din data de 28.09.2017 la ora 11:00

    Complet: C8-Fond
  • Amână cauza

    Acordă un nou termen de judecată, în vederea clarificării situaţiei bunurilor debitoarei, sens în care se va emite adresă către către Primăria Rucăr , pentru a se comunica situaţia celor trei autovehicule cu care figurează debitoarea în evidenţele S.P.C.R.P.C.Î..V Argeş. Amână judecarea cauzei la 07.12.2017. Cu recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 28.09.2017, la Tribunalul Specializat Argeş.

    Incheiere de sedinta din 28.09.2017
  • Sedinta din data de 25.05.2017 la ora 11:00

    Complet: C8-Fond
  • Amână cauza

    Acordă un nou termen de judecată, în vederea clarificării situaţiei bunurilor debitoarei. Amână judecarea cauzei la 28.09.2017. Cu recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 25.05.2017, la Tribunalul Specializat Argeş.

    Incheiere de sedinta din 25.05.2017
  • Sedinta din data de 16.02.2017 la ora 11:00

    Complet: C8-Fond
  • Amână cauza

    Acordă un nou termen de judecată, în vederea clarificării situaţiei bunurilor debitoarei. Amână judecarea cauzei la 25.05.2017. Cu recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 16.02.2017, la Tribunalul Specializat Argeş.

    Incheiere de sedinta din 16.02.2017
  • Sedinta din data de 13.10.2016 la ora 11:00

    Complet: C8-Fond
  • Amână cauza

    Acordă un nou termen de judecată în vederea soluţionării dosarului asociat având ca obiect acţiune în angajarea răspunderii, în baza disp.art.138 din Legea nr.85/2006, formulată de către creditoarea D.G.R.F.P.Ploieşti – A.J.F.P.Argeş. Amână judecarea cauzei la 16.02.2017. Cu recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 13.10.2016, la Tribunalul Specializat Argeş.

    Incheiere de sedinta din 13.10.2016
  • Sedinta din data de 09.06.2016 la ora 11:00

    Complet: C8-Fond
  • Amână cauza

    Acordă un nou termen de judecată în vederea soluţionării dosarului asociat având ca obiect acţiune în angajarea răspunderii, în baza disp.art.138 din Legea nr.85/2006, formulată de către creditoarea D.G.R.F.P.Ploieşti – A.J.F.P.Argeş. Amână judecarea cauzei la 13 octombrie 2016 . Cu recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 9 iunie 2016, la Tribunalul Specializat Argeş.

    Incheiere de sedinta din 09.06.2016
  • Sedinta din data de 31.03.2016 la ora 11:00

    Complet: C8-Fond
  • Amână cauza

    Acordă un nou termen de judecată în vederea soluţionării dosarului asociat având ca obiect acţiune în angajarea răspunderii, în baza disp.art.138 din Legea nr.85/2006, formulată de către creditoarea D.G.R.F.P.Ploieşti – A.J.F.P.Argeş. Amână judecarea cauzei la 9 iunie 2016 . Cu recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 31 martie 2016, la Tribunalul Specializat Argeş.

    Incheiere de sedinta din 31.03.2016
  • Sedinta din data de 21.01.2016 la ora 11:00

    Complet: C8-Fond
  • Amână cauza

    Acordă un nou termen de judecată în vederea soluţionării dosarului asociat având ca obiect acţiune în angajarea răspunderii, în baza disp.art.138 din Legea nr.85/2006, formulată de către creditoarea D.G.R.F.P.Ploieşti – A.J.F.P.Argeş. Amână judecarea cauzei la 31 martie 2016 2016. Cu recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 21 ianuarie 2016, la Tribunalul Specializat Argeş

    Incheiere de sedinta din 21.01.2016
  • Sedinta din data de 01.10.2015 la ora 11:00

    Complet: C8-Fond
  • Amână cauza

    Acordă un nou termen de judecată în vederea soluţionării dosarului asociat având ca obiect acţiune în angajarea răspunderii, în baza disp.art.138 din Legea nr.85/2006, formulată de către creditoarea D.G.R.F.P.Ploieşti – A.J.F.P.Argeş. Amână judecarea cauzei la 21 ianuarie 2016 Cu recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 1 octombrie 2015, la Tribunalul Specializat Argeş.

    Incheiere de sedinta din 01.10.2015
  • Sedinta din data de 14.05.2015 la ora 11:00

    Complet: C8-Fond
  • Amână cauza

    Acordă un nou termen de judecată în vederea repunerii pe rol şi soluţionării dosarului asociat având ca obiect acţiune în angajarea răspunderii, în baza disp.art.138 din Legea nr.85/2006, formulată de către creditoarea D.G.R.F.P.Ploieşti – A.J.F.P.Argeş. Amână judecarea cauzei la 1 octombrie 2015. Cu recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 14 mai 2015, la Tribunalul Specializat Argeş.

    Incheiere de sedinta din 14.05.2015
  • Sedinta din data de 04.03.2015 la ora 11:00

    Complet: C6-Fond
  • Amână cauza

    Ia act de schimbarea denumirii societăţii de lichidare din Art Insolv SPRL în Art Pro Insolv SPRL. Acordă un nou termen de judecată în vederea legalei îndepliniri a procedurii de citare, sens în care dispune citarea părţilor la noul sediu al instanţei precum şi pentru continuarea procedurii în cauză, în vederea repunerii pe rol şi soluţionării dosarului asociat având ca obiect acţiune în angajarea răspunderii, în baza disp.art.138 din Legea nr.85/2006, formulată de către creditoarea D.G.R.F.P.Ploieşti – A.J.F.P.Argeş. Amână judecarea cauzei la 14 mai 2015. Cu recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 4 martie 2015, la Tribunalul Specializat Argeş.

    Incheiere de sedinta din 04.03.2015
  • Sedinta din data de 10.12.2014 la ora 11:00

    Complet: C6-Fond
  • Amână cauza

    Se acordă un nou termen de judecată pentru clarificarea situaţiei bunurilor debitoarei. Amână judecarea cauzei la 4.03.2015. Cu recurs odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 10 Decembrie 2014 la Tribunalul Specializat Argeş

    Incheiere de sedinta din 10.12.2014
  • Sedinta din data de 01.10.2014 la ora 11:00

    Complet: C6-Fond
  • Amână cauza

    Se acordă un nou termen de judecată în vederea identificării şi valorificării bunurilor debitoarei. Amână judecarea cauzei la 10.12.2014. Cu recurs odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 01 Octombrie 2014 la Tribunalul Specializat Argeş

    Incheiere de sedinta din 01.10.2014
  • Sedinta din data de 28.05.2014 la ora 11:00

    Complet: C6-Fond
  • Amână cauza

    Ia act că lichidatorul judiciar şi-a transferat portofoliu de lucrări la Art Insolv SPRL, în cadrul căreia îşi desfăşoară acum activitatea. Se acordă un nou termen de judecată în vederea identificării bunurilor aflate în evidenţele contabile. Amână judecarea cauzei la 1.10.2014. Cu recurs odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 28 Mai 2014 la Tribunalul Specializat Argeş.

    Incheiere de sedinta din 28.05.2014
  • Sedinta din data de 05.02.2014 la ora 11:00

    Complet: C6-Fond
  • Amână cauza

    Se afişează la uşa instanţei tabelul definitiv ajustat al creanţelor reţinute în sarcina debitoarei. Se acordă un nou termen de judecată pentru valorificarea bunurilor debitoarei. Amână judecarea cauzei la 28.05.2014. Cu recurs odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 05 Februarie 2014 la Tribunalul Specializat Argeş

    Incheiere de sedinta din 05.02.2014
  • Sedinta din data de 13.11.2013 la ora 11:00

    Complet: C6-Fond
  • Amână cauza

    Se afişează la uşa instanţei tabelul preliminar completator al creanţelor. Se acordă un nou termen de judecată în vederea definitivării masei credale. Amână judecarea cauzei la 5.02.2014. Cu recurs odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 13 Noiembrie 2013 la Tribunalul Specializat Argeş.

    Incheiere de sedinta din 13.11.2013
  • Sedinta din data de 12.06.2013 la ora 11:00

    Complet: C6-Fond
  • Amână cauza

    Se acordă un nou termen de judecată în vederea soluţionării cererii formulate de Direcţia Generală a Finanţelor Publice Argeş de atragere a răspunderii membrilor organelor de conducere, ce face obiectul dosarului asociat 1161/1259/2010/a2. Amână judecarea cauzei la 13.11.2013. Cu recurs odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 12 Iunie 2013 la Tribunalul Specializat Argeş.

    Incheiere de sedinta din 12.06.2013
  • Sedinta din data de 06.03.2013 la ora 11:00

    Complet: C6-Fond
  • Amână cauza

    Se acordă un nou termen de judecată în vederea soluţionării cererii formulate de Direcţia Generală a Finanţelor Publice Argeş de atragere a răspunderii membrilor organelor de conducere, ce face obiectul dosarului asociat 1161/1259/2010/a2. Amână judecarea cauzei la 12.06.2013. Cu recurs odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 06 Martie 2013 la Tribunalul Specializat Argeş.

    Incheiere de sedinta din 06.03.2013
  • Sedinta din data de 12.12.2012 la ora 11:00

    Complet: C6-Fond
  • Amână cauza

    Se acordă un nou termen de judecată în vederea soluţionării contestaţiei formulate de creditorul Obştea Moşnenilor Dragoslăveni împotriva creanţei cu care a fost reţinută D.G.F.P. Argeş – Administraţia Finanţelor Publice Câmpulung în tabelul definitiv al creanţelor, contestaţie ce face obiectul dosarului asociat nr. 1161/1259/2010/a1, precum şi a cererii formulate de creditoarea D.G.F.P. Argeş de atragere a răspunderii membrilor organelor de conducere, ce face obiectul dosarului asociat 1161/1259/2010/a2. Amână judecarea cauzei la data de 6.03.2013. Cu recurs odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 12.12.2012 la Tribunalul Specializat Argeş.

  • Sedinta din data de 03.10.2012 la ora 11:00

    Complet: C6-Fond
  • Amână cauza

    Se formează un dosar asociat având ca obiect contestaţia formulată de creditorul Obştea Moşnenilor Dragoslăveni împotriva creanţei cu care a fost reţinută D.G.F.P. Argeş – Administraţia Finanţelor Publice Câmpulung în tabelul definitiv al creanţelor, cu termen de judecată la 14.11.2012. Se acordă un nou termen de judecată în vederea evaluării bunurilor debitoarei şi pentru a se promova cerere în temeiul art. 138 din Legea nr. 85/2006 în eventualitatea identificării motivelor de atragere a răspunderii membrilor organelor de conducere. Amână judecarea cauzei la 12.12.2012. Cu recurs odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 03 Octombrie 2012 la Tribunalul Specializat Argeş.

  • Sedinta din data de 30.05.2012 la ora 11:00

    Complet: C6-Fond
  • Amână cauza

    Se acordă un nou termen de judecată la data de 3.10.2012 pentru evaluarea bunurilor identificate în patrimoniul debitoarei, stabilirea modalităţii de vânzare şi valorificarea acestora. Cu recurs odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 30 Mai 2012 la Tribunalul Specializat Argeş

  • Sedinta din data de 08.02.2012 la ora 11:00

    Complet: C6-Fond
  • Amână cauza

    Se acordă un nou termen de judecată la data de 30.05.2012 în vederea valorificării bunurilor debitoarei. Cu recurs odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 08 Februarie 2012 la Tribunalul Specializat Argeş.

  • Sedinta din data de 30.11.2011 la ora 11:00

    Complet: C6-Fond
  • Amână cauza

    Anulează contestaţiile ca netimbrate. Acordă termen de judecată pentru continuarea procedurii la data de 8.02.2012. Cu recurs.

  • Sedinta din data de 21.09.2011 la ora 11:00

    Complet: C6-Fond
  • Amână cauza

    Se emite adresă către debitoare prin administratorul special Cojocaru Ion pentru a-şi preciza contestaţiile, în sensul de a menţiona dacă a înţeles să conteste tabelul preliminar sau tabelul definitiv al creanţelor şi să indice temeiul de drept al contestaţiilor. De asemenea, se pune în vedere contestatorului să timbreze cele patru contestaţii cu taxă judiciară de timbru în valoare de 120 lei fiecare şi timbru judiciar de câte 5 lei pentru fiecare contestaţie, sub sancţiunea anulării acestora în baza art.20 alin.3 din Legea nr.146/1997. Se reia procedura de citare cu contestatoarea-debitoare prin administratorul special Cojocaru Ion şi cu intimaţii-creditori prin Buletinul Procedurilor de Insolvenţă, cu menţiunile de mai sus pentru contestator. Amână judecarea cauzei la 30.11.2011. Cu recurs odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 21 Septembrie 2011 la Tribunalul Comercial Argeş.

  • Sedinta din data de 15.06.2011 la ora 11:00

    Complet: C6-Fond
  • Amână cauza

    Acordă un nou termen de judecată la data de 21.09.2011 în vederea citării creditorilor prin Buletinul Procedurilor de Insolvenţă pentru soluţionarea contestaţiei formulate de debitoare cu privire la declaraţiile de creanţă depuse de creditorii D.G.F.P. Argeş – Administraţia Finanţelor Publice Câmpulung, Obştea Moşnenilor Dragoslăveni, ITM Argeş şi P******* C*** B*****. Cu recurs odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 15 Iunie 2011 la Tribunalul Comercial Argeş.

  • Sedinta din data de 13.04.2011 la ora 14:00

    Complet: Complet amân. pron.
  • Amână cauza

    Dispune trecerea la procedura falimentului a debitoarei SC COMERTUL UNIVERSAL SRL şi constată dizolvată societatea. Ridică debitoarei dreptul de a-şi administra activitatea. Numeşte lichidator judiciar pe MOTRUN PETRE, cu un onorariu fix lunar de 1000 lei şi 12% din vânzări. Lichidatorul judiciar va notifica trecerea la procedura falimentului. Notificarea va cuprinde: - termenul de depunere a declaraţiilor de creanţă: 5.05.2011; - termenul de întocmire a tabelului preliminar suplimentar al creanţelor: 25.05.2011; - termenul de întocmire a tabelului definitiv consolidat al creanţelor: 25.06.2011; - termenul de depunere a contestaţiilor: 14.06.2011 şi de soluţionare a acestora: 15.06.2011. Termen: 15.06.2011. Cu recurs, în 7 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică de la 13.04.2011 la Tribunalul Comercial Argeş.

  • Sedinta din data de 06.04.2011 la ora 11:00

    Complet: C6-Fond
  • Amână cauza

    Amână pronunţarea asupra cauzei la data de 13.04.2011.

  • Sedinta din data de 23.02.2011 la ora 11:00

    Complet: C6-Fond
  • Amână cauza

    Se pune în vedere administratorului judiciar să verifice declaraţia de creanţă depusă de P******* C*** B*****. Acordă un nou termen de judecată la data de 6.04.2011 pentru ca administratorul judiciar să depună dovada publicării tabelului preliminar al creanţelor în Buletinul Procedurilor de Insolvenţă. Cu recurs odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 23 Februarie 2011 la Tribunalul Comercial Argeş

  • Sedinta din data de 26.01.2011 la ora 11:00

    Complet: C6-Fond
  • Amână cauza

    Acordă un nou termen de judecată la data de 23.02.2011 pentru ca administratorul judiciar să depună dovada publicării tabelului preliminar al creanţelor în Buletinul Procedurilor de Insolvenţă. Cu recurs odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 26 Ianuarie 2011 la Tribunalul Comercial Argeş

  • Sedinta din data de 15.12.2010 la ora 11:00

    Complet: C6-Fond
  • Încheiere

    Ia act de faptul că administratorul judiciar Cabinetul Individual de Insolvenţă Motrun Petre şi-a schimbat forma de exercitare a profesiei în Argeş Insolv SPRL, care a preluat întreg portofoliu de lucrări de la persoana fizică, motiv pentru care va fi conceptat în calitate de administrator judiciar Argeş Insolv SPRL. La propunerea administratorului judiciar, se acordă un nou termen de judecată la data de pentru continuarea perioadei de observaţie din procedura generală de insolvenţă a debitoarei. Amână judecarea cauzei la 26.01.2011. Cu recurs odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 15 Decembrie 2010 la Tribunalul Comercial Argeş.

  • Sedinta din data de 03.11.2010 la ora 11:00

    Complet: C6-Fond
  • Amânat

    Deschide procedura generală de insolvenţă împotriva debitoarei SC COMERTUL UNIVERSAL SRL. Ridică debitoarei dreptul de a-şi administra activitatea. Numeşte administrator judiciar pe Motrun Petre, cu un onorariu provizoriu fix de 600 lei lunar din averea debitoarei şi atribuţiile prevăzute de art. 20 din Lg. 85/2006 . Administratorul judiciar va întocmi raportul prev. de art. 54 pct. 1 până la 6 decembrie 2010. Pune în vedere debitoarei să depună actele prev. de art. 28 alin. 1 din Legea nr. 85/2006 şi o listă a organelor de conducere statutare la momentul deschiderii procedurii. După deschiderea procedurii toate actele operaţiunile şi plăţile efectuate de debitor sunt nule. După rămânerea irevocabilă a sentinţei de deschidere, toate actele şi corespondenţa emise de debitor, administrator judiciar sau lichidator vor cuprinde în mod obligatoriu în limbile română, engleză şi franceză menţiunea „în insolvenţă”. Dă dispoziţie băncilor la care debitoarea are disponibil în cont să nu dispună de acestea fără un ordin al administratorului judiciar. Sentinţa se va comunica instanţei judecătoreşti în a cărei jurisdicţie se află sediul debitorului şi băncilor unde debitorul are conturi deschise. Pune în vedere administratorului judiciar să întocmească un buget previzionat potrivit art.4 din Legea nr.85/2006. Pune în vedere administratorului judiciar convocarea acţionarilor în vederea desemnării administratorului special. Administratorul judiciar va notifica deschiderea procedurii conform art. 61 din Legea nr. 85/2006. Notificarea va cuprinde : - termenul de depunere a declaraţiilor de creanţă: 20 decembrie 2010; - termenul de întocmire a tabelului preliminar, tabel ce se va publica în Buletinul procedurilor de insolvenţă: 10 ianuarie 2011; - termenul de întocmire a tabelului definitiv: 27 ianuarie 2011; - termenul de depunere a contestaţiilor – 5 zile de la publicarea tabelului preliminar în Buletinul procedurilor de insolvenţă şi de soluţionare a acestora 26 ianuarie 2011; Prima adunare a creditorilor: 22 decembrie 2010; Raportul prev. de art. 59 se va depune până la 22 decembrie 2010; Termen : 15.12.2010, termen la care se va discuta raportul prev. de art.54 din Legea nr.85/2006. Cu recurs în 7 zile de la comunicare Pronunţată în şedinţa publică de la 03.11.2010 la Tribunalul Comercial Argeş.

  • Sedinta din data de 06.10.2010 la ora 11:00

    Complet: C6-Fond
  • Încheiere

    Încuviinţează cererea formulată de administratorul debitoarei – dl. Cojocaru Ion, privind amânarea cauzei pentru imposibilitatea prezentării acestuia. Se reia procedura de citare cu părţile, conform art.85 şi următoarele C.pr.civ. Amână judecarea cauzei la 3.11.2010. Cu recurs odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 06 Octombrie 2010 la Tribunalul Comercial Argeş.

Flux dosar


Actualizare GRPD