O****** D******
InculpatM******** N*******
Parte civilăÎn temeiul art 192 alin 1 Cod penal cu aplicarea art 41 Cod penal, rap la art 37 lit b) Cod penal şi art 320 ind 1 Cod pr penal Condamnă inculpatul O****** D******, la pedeapsa de 2 ani închisoare. În temeiul art 180 alin 2 Cod penal cu aplicarea art 41 Cod penal, rap la art 37 lit b) Cod penal şi art 320 ind 1 Cod pr penală Condamnă inculpatul O****** D******, la pedeapsa de 1 an închisoare. Constată că aceste infracţiuni sunt concurente cu cele pentru care inculpatul a fost condamnat prin sentinţa penală 88/30.09.2010 pronunţată de Judecatoria Filiaşi, definitivă prin neapelare Descontopeşte pedeapsa rezultantă de 1 an închisoare aplicată prin sentinţa penală 88/30.09.2010 pronunţată de Judecătoria Filiaşi, definitivă prin neapelare, în pedepsele componente, pe care le repune în individualitatea lor, respectiv: - pedeapsa de 1 an închisoare, aplicată pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art 192 alin 1 Cod penal, fapta din data de 31.01.2010. - pedeapsa de 1 an închisoare aplicată pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art 192 alin 1 Cod penal, fapta din data de 07.02.2010. - pedeapsa de 1 an închisoare aplicată pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art 208 alin 1 Cod penal - pedeapsa de 1 lună închisoare aplicată pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art 217 alin 1 Cod penal. În baza art.36 alin 1 Cod pen. raportat la art 33 lit a) şi art 34 alin 1 lit b) Cod penal, contopeşte pedepsele menţionate mai sus cu pedepsele aplicate prin prezenta sentinţă, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea si anume aceea de 2 ani închisoare În temeiul 71 C.p. a interzice inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b C.p. pe durata executării pedepsei. În baza art.88 C.pen. compută din pedeapsa de executat perioada executată începând cu data de 11.11.2010, la zi. Dispune anularea mandatului de executare a pedepsei nr 110/02.11.2010, emis în baza sentinţei penale nr 88/2010 a Judecătoriei Filiaşi şi emiterea unui nou mandat conform prezentei sentinţe, după rămânerea definitivă a prezentei hotărâri.. În baza art 14 şi 346 Cod pr. pen. cu aplicarea art 998-999 Cod civil, Admite acţiunea civilă precizată formulată de partea civilă M******** N******* domiciliată în comuna Coţofenii din Dos, str. Nicu Iovipale, ne. 245, jud.Dolj şi îl obligă pe inculpat la plata către aceasta a sumei de 1.000 lei, daune morale Ia act că partea civilă nu a solicitat cheltuieli de judecată.. În temeiul art 191 Cod pr pen, Obligă inculpatul la plata sumei de 400 lei cheltuieli de judecată în favoarea statului, din care 200 lei onorariu apărător oficiu va fi avansat din fondurile Ministerului de Justiţie. Cu recurs în termen de 10 zile de la pronunţare pentru procuror şi de la comunicare pentru inculpat şi partea civilă. Pronunţată în şedinţa publică de la 16.12.2010.
Amână pronunţarea la data de 16.12.2010.
Citează inculpatul Obleagă Dumitru la P.M.S. Craiova. Emite adresă către Baroul Dolj - Biroul de Asistenţă Juridică Filiaşi pentru desemnarea unui apărător din oficiu care să asigure apărarea inculpatului Obleagă Dumitru.
Constatând că inculpatul nu s-a prezentat la acest termen , deşi a fost legal citat, iar prezenţa sa fiind necesară, in baza art. 183 C.pr.pen. , instanţa va dispune citarea acestuia cu mandat de aducere .