Dosar 1162/314/2010 din 04.11.2010

infracţiuni privind circulaţia pe drumurile publice (O.U.G nr. 195/2002)


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 1162/314/2010
Data dosar:
04.11.2010
Instanta:
Curtea de Apel Suceava
Departament:
Secţia penală şi pentru cauze cu minori
Obiect:
infracţiuni privind circulaţia pe drumurile publice (O.U.G nr. 195/2002)
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Recurs

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 07.12.2010 la ora 8:30

    Complet: C1R PEN
  • Admis recurs

    Admite recursul declarat de inculpatul M****** D****** împotriva deciziei penale nr.243 din data de 11.10.2010 pronunţată de Tribunalul Suceava în dosar nr.1162/314/2010. Casează în totalitate d.p. mai sus-menţionată şi în parte sentinţa penală nr.350 din data de 09.07.2010 pronunţată de Judecătoria Suceava şi în rejudecare: Înlătură din s.p dispoziţia de executare a pedepsei de 3 ani închisoare aplicată inculpatului prin s.p.nr.737/20.06.2003 a Judecătoriei Suceava alături de pedeapsa rezultantă de 6 luni închisoare şi de aplicare a disp.art.33 lit.a, 34 lit.b Cod penal. Condamnă inculpatul M****** D****** pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul fără a poseda permis de conducere prev. de art.78 alin.1 din OUG nr.195/2002 (în prezent prev. de art.86 alin.1 din OUG nr.195/2002) cu aplicarea art.74 alin.1 lit, c art.76 alin.1 lit.d Cod penal, art.37 lit.a Cod penal la pedeapsa de 2(două) luni închisoare (în loc de 6 luni închisoare). Condamnă pe acelaşi inculpat pentru săvârşirea infracţiunii de părăsire a locului accidentului fără încuviinţarea organelor de poliţie prev. de art.81 alin.1 din OUG nr.195/2002 (în prezent prev. de art.89 alin.1 din OUG nr.195/2002) cu aplicarea art.74 alin.1 lit, c art.76 alin.1 lit.d Cod penal, art.37 lit.a Cod penal la pedeapsa de 2(două) luni închisoare (în loc de 6 luni închisoare). În temeiul art. 33 lit.a, 34 lit.b Cod penal contopeşte pedepsele stabilite în sarcina inculpatului prin prezenta hotărâre în pedeapsa cea mai grea, de 2 luni închisoare. În temeiul art.7 din Legea nr.543/2002 inculpatul va executa pedeapsa rezultantă de 2 luni închisoare alături de pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată inculpatului prin s.p.nr.737/20.06.2003 a Judecătoriei Suceava, definitivă prin neapelare la data de 02.07.2003. Pedeapsă de executat pentru inculpat: 3 ani şi 2 luni închisoare. Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei care nu sunt contrare prezentei decizii. Cheltuielile judiciare din recurs rămân în sarcina statului, din care suma de 200 lei reprezentând onorariu avocat oficiu se va avansa din fondurile MJ către Baroul Suceava. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică, azi 07.12.2010

  • Sedinta din data de 29.11.2010 la ora 8:30

    Complet: C1R PEN
  • Amână cauza

    Amână pronunţarea la data de 07.12.2010. Pronunţată în şedinţă publică, azi 29.11.2010

Flux dosar


Actualizare GRPD