N*** V*****
Recurent ReclamantC*** J******** D* P***** S******
Intimat Pârât.**** C******** B*******
Intimat PârâtS********* R******** S******
Intimat PârâtAdmite excepţia lipsei calităţii procesual pasive a Casei Judeţene de Pensii Suceava, invocată prin întâmpinare. Respinge acţiunea ca fiind introdusă împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală pasivă. Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică azi, 28.03.2011.
Amana pronuntarea la data de 28.03.2011.
Se va emite adresă către SC Tubercul SRL pentru ca ne comunica dacă sunt continuatorii societăţii AEIZ Burdujeni, dacă se află în posesia arhivei acestei societăţi şi dacă se află în lichidare, să precizeze cine este lichidatorul judiciar. Se va emite adresă către ORC Suceava să ne comunice dacă SC Tubercul SRL Suceava este în procedură de insolvenţă şi în caz afirmativ să ne precizeze lichidatorul. Prorogă punerea în discuţie a excepţiilor invocate după primirea răspunsurilor solicitate. Amână judecarea cauzei la data de 24 martie 2011 pentru când se vor cita pârâtele SC Comcereal SA Botoşani şi SC Gallina Rosso SRL. Pronunţată în şedinţă publică azi, 17 februarie 2011.
În temeiul art. 167 al.1 C.p.c. încuviinţează administrarea lor , sens în care : Se va emite adresă către pârâta S.C. ”Gallina Rosso”S.R.L pentru a comunica dacă este sau nu continuatorul juridic al Asociaţiei Economică Intercoop Zootehnică Burdujeni. Se va emite adresă către I.T.M. Suceava pentru a ne comunica dacă există înregistrat în evidenţele lor un contract de muncă pe numele reclamantului N*** V***** în perioada 1976-1986. Se va emite adresă către Oficiul Registrului şi Comerţului de pe lângă Tribunalul Suceava, pentru a comunica dacă S.C. GALLINA ROSSO S.R.L. a preluat activele de la Asociaţiei Economică Intercoop Zootehnică Burdujeni, fosta S.C. AVICOLA S.A. SUCEAVA . Amână judecarea cauzei la data de 17.02.2011, pentru când se va repeta procedura de citare cu pârâtele. Dată în şedinţă publică azi, 13.01.2011.
În temeiul art. 167 al.1 C.p.c. încuviinţează administrarea lor , sens în care : Se va emite adresă către pârâta S.C. ”Gallina Rosso”S.R.L pentru a comunica dacă a preluat arhiva de la Asociaţiei Economică Intercoop Zootehnică Burdujeni şi dacă în această arhivă reclamantul N*** V***** figurează ca având vechime în muncă la această societate . Se va emite adresă către I.T.M. Suceava pentru a ne comunica dacă există înregistrat în evidenţele lor un contract de muncă pe numele reclamantului N*** V***** în perioada 1976-1986. Amână judecarea cauzei la data de 13.01.2011, pentru când se va repeta procedura de citare cu pârâtele. Dată în şedinţă publică azi, 25.11. 2010.
Se va cita pârâta SC”Gallina Rosso”SRL din mun. Suceava, şos. Botoşanilor, km.6, jud. Suceava. Se va emite adresă către Oficiul Registrului şi Comerţului de pe lângă Tribunalul Suceava, pentru a ne înainta un certificat constatator privind societatea SC”Gallina Rosso”SRL. Amână judecarea cauzei la data de 25 noiembrie 2010, pentru când se va repeta procedura de citare cu pârâţii C*** J******** D* P***** S****** şi SC COMCEREAL SA Botoşani. Dată în şedinţă publică azi, 04.11. 2010.
Introduce în cauză în calitate de pârâtă SC”Gallina Rosso”SRL prin adm.Baltag, cu sediul în Botoşani, şos.Botoşanilor, km.6, jud.Botoşani. Se va emite adresă către Oficiul Registrului şi Comerţului de pe lângă Tribunalul Botoşani, pentru a ne înainta un certificat constatator privind societatea SC”Gallina Rosso”SRL. Amână judecarea cauzei la data de 04 noiembrie 2010, pentru când se va repeta procedura de citare cu pârâţii. Dată în şedinţă publică azi, 07 octombrie 2010.
Încuviinţează cererea formulată de avocat Ostaficiuc Cristina, sens în care, Amână judecarea cauzei la data de 7.10. 2010 pentru când se va repeta procedura de citare cu pârâtele. Dată în şedinţă publică azi, 16.10.2010.
Admite proba testimonială solicitată de reclamant cu audierea martorilor Iamandi Petru şi Roşu Victoria. Amână judecarea cauzei la data de 16 septembrie 2010, pentru când se va repeta procedura de citare cu pârâţii. Dată în şedinţă publică azi, 1 iulie 2010.
Admite cererea de amânare. Amână judecarea cauzei la data de 01 iulie 2010, pentru când se va repeta procedura de citare cu pârâţii, cu duplicatul precizărilor depuse de către reclamant. Dată în şedinţă publică azi, 03 iunie 2010.
Pune în vedere apărătorului reclamantului să precizeze cu cine se judecă sub sancţiunea suspendării cauzei. Amână judecarea cauzei la data de 3 iunie 2010, pentru când se va repeta procedura de citare cu părţile fără termen în cunoştinţă. Dată în şedinţă publică azi, 13 mai 2010.
Încuviinţează cererea formulată de avocat OStaficiuc Cristina, sens în care, dispune efectuarea unei adrese către S.C. COMCEREAL Botoşani pentru a ne comunica dacă această societate este continuatoarea a AEIZ Burdujeni . Amână judecarea cauzei la data de 13 mai 2010 pentru când se va repeta procedura de citare cu părţile. Dată în şedinţă publică azi, 22 aprilie 2010.
Se introduce în cauză în calitate de pârât S.C. COMCEREAL Botoşani ce va fi citată din Botoşani, str. Rândunicii, nr. 8 . Se va face adresă către S.C. COMCEREAL Botoşani pentru a ne comunica dacă arhiva AEIZ Burdujeni a fost în posesia lor sau a fost topită. În ceea ce priveşte proba testimonială solicitată de apărătorul reclamantului, instanţa se va pronunţa după comunicarea relaţiilor solicitate . Amână judecarea cauzei la data de 22 aprilie 2010 pentru când se va repeta procedura de citare cu părţile. Dată în şedinţă publică azi, 25 martie 2010.