M**** M*************
Condamnat persoană transferabilăSentinţa penală nr.45 din 15.II.2011 - Admite sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti. În temeiul art.149 rap. la art.145 din Legea nr.302/2004, modificată şi completată prin Legea nr.222/2008, recunoaşte sentinţa penală nr.698 din data de 5.06.2008 pronunţată de Tribunalul Bologna - Secţia Judecători pentru Anchete Preliminare, definitivă la 3.02.2009 prin sentinţa nr.4047/18.12.2008 a Curţii de Apel din Bologna. Dispune transferarea condamnatului MATEI MARIAN CIPRIAN din Republica Italiană într-un penitenciar din România, în vederea continuării executării pedepsei de 4 ani închisoare. Interzice inculpatului, ca pedeapsă accesorie, dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat timp de 4 ani. Deduce din pedeapsă perioada deja executată de condamnat, începând cu data de 16 august 2007 şi până la zi. Dispune emiterea unui mandat de executare a pedepsei, la data rămânerii definitive a prezentei sentinţe. Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Onorariul avocatului din oficiu, în sumă de 320 lei, se suportă din fondul Ministerului Justiţiei. Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la pronunţare pentru procuror şi de la comunicare pentru condamnat. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 15 februarie 2011.
---- AMÂNARE DE PRONUNŢARE
lipsă procedură si solicitare relaţii