Dosar 11699/278/2010 din 08.12.2010

infracţiuni privind circulaţia pe drumurile publice (O.U.G nr. 195/2002)


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 11699/278/2010
Data dosar:
08.12.2010
Instanta:
Judecătoria Petroșani
Departament:
Penal
Obiect:
infracţiuni privind circulaţia pe drumurile publice (O.U.G nr. 195/2002)
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 11.01.2011 la ora 8:30

    Complet: C.II . penal
  • Soluţionare

    Condamnă pe inculpatul BREBENEL CRISTIAN-DANIEL, la: - 1(un) şi 4(patru) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul având o alcoolemie de peste 0,80g/l alcool pur în sânge, prev. şi ped. de art. 87 alin.1 din OUG 195/2002, cu aplic. art. 3201 c.pr.pen., articol introdus prin Legea nr.202/26.10.2010. Interzice inculpatului drepturile civile prev. de art. 64 lit.a teza a-II-a şi lit.b c.pen. în condiţiile şi pe durata prev. de art. 71 c.pen. În baza art.81,82 şi 71 alin.5 c.pen. dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei închisorii şi a pedepsei accesorii pe o durată de 3 ani şi 4 luni reprezentând termen de încercare. Atrage atenţia inculpatului asupra disp. art. 83 c.pen. cu privire la revocarea suspendării condiţionate. În baza art. 191 c.pr.pen. obligă inculpatul la 200 lei cheltuieli judiciare către stat. Cu drept de recurs la Curtea de Apel Alba Iulia în 10 zile de la pronunţare. Pronunţată în şedinţă publică azi 11.01.2011.

Flux dosar


Actualizare GRPD