E***** N******
ReclamantB****** L***** I**
PârâtB****** M********
PârâtAdmite excepţia perimării. Constată perimată acţiunea.
În temeiul art. 155 indice 1 Cod procedură civilă suspendă judecata deoarece desfăşurarea normală a procesului este împiedicată din vina părţii reclamante prin neîndeplinirea obligaţiilor prevăzute de lege şi stabilite de instanţă în cursul judecăţii şi anume: să indice domiciliile părţilor, să depună dovada demersurilor întreprinse în acest sens, să formuleze cererea cu respectarea condiţiilor prevăzute de art. 112 punct 4 Cod procedură civilă, să prezinte originalul înscrisului intitulat „chitanţă”, să facă declaraţie de valoare, reclamant fiind E***** N******, domiciliat în Târgovişte, B-dul Independenţei, nr. 4, sc. B, ap. 23, judeţ Dâmboviţa iar pârâţi B****** L***** I** şi B****** M********, cu domiciliu necunoscut. Cu drept de recurs cât timp durează suspendarea cursului judecării procesului. Pronunţată în şedinţa publică din de 03.02.2011.
Pune în vedere apărătorului reclamantului să depună la dosar domiciliile pârâţilor sau dovada demersurilor întreprinse în acest sens, sub sancţiunile prevăzute de art. 155 indice 1 Cod procedură civilă. Pune în vedere apărătorului reclamantului să precizeze temeiul în drept al cererii de chemare în judecată, să prezinte instanţei originalul chitanţei şi copie certificată a acesteia. Pune în vedere apărătorului reclamantului, conform art. 3 indice 2 din Legea nr. 146/1997 să facă declaraţie de valoare ţinând seama de expertiza întocmită de Camera Notarilor Publici şi să achite conform art. 2 alin. 1 din Legea nr. 146/1997 la valoarea declarată. Prorogă îndeplinirea obligaţiilor prevăzute de art. 159 indice 1 alin. 4 Cod procedură civilă, azi fiind lipsă de procedură cu pârâţii. Prorogă emiterea adreselor către OCPI D-ţa şi Primăria municipiului Târgovişte, pentru a se îndeplini cele dispuse de instanţă. Citarea pârâţilor. Acordă termen la data 03.02.2011. Pronunţată în şedinţa publică din de 06.01.2011.