I************ I********** L*** V* P****
Recurent PetentC******* N******** D* A********* S* D****** N******** D** R****** S* P*** D******* R******** D* D****** S* P***** C********
IntimatRespinge plângerea ca neîntemeiată. Cu recurs, în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 17.05.2011.
În vederea administrării probatoriului încuviinţat. Se va cita petenta cu menţiunea de a depune la dosar înscrisurile menţionate în cuprinsul procesului verbal de contravenţie.
În temeiul art. 29 alin. 6 raportat la art. 29 alin. 1 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată: Respinge cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor OG nr. 15/2002 raportată la art. 56 şi art. 115 alin. 4 din Constituţia României, invocată de petenta Întreprinderea Individuală Lupu Petre, în contradictoriu cu intimata Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţional din România, ca inadmisibilă. Stabileşte termen la data de 19.04.2011, pentru când se vor cita părţile. Cu recurs în termen de 48 de ore de la pronunţare, conform art. 29 alin. 6 din Legea nr. 47/1992.
În vederea comunicării petentului a unui exemplar de pe întâmoinarea depusă de intimat.