G**** G*******
ReclamantS****** S*****
PârâtÎn temeiul art. 248 Cod procedură civilă, constată perimată cererea. Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la pronunţare. Pronunţată în şedinţă publică azi, 14 Noiembrie 2012.
In temeiul art 242 pct.2 cod porocedură civila,suspendă cauza avind ca obiect acţiune in constatare vinzarea cumpărare. Cu drept de recurs pe tot timpul suspendării. Pronunţată în şedinţă publică 14.09.2011.
În temeiul art. 242 pct. 2 Cod procedură civilă suspendă cauza având ca obiect hotărâre care să ţină loc de act autentic,cerere formulată de reclamantul G**** G*******, domiciliat în TARGOVISTE, STR. G-RAL IE FLORESCU, nr. 12, bl. 9, ap. 26, Judeţ DÂMBOVIŢA, în contradictoriu cu pârâtul S****** S*****, domiciliat în comuna ANINOASA, SAT VIFORATA, STR.OCTAV ENIGARESCU, nr. 3, Judeţ DÂMBOVIŢA. Cu drept de recurs pe toata perioada suspendării cauzei. Pronunţată în şedinţă publică azi 27.04.2011.
În vederea administrării de probe .
Faţă de susţinerile pârâtului S****** S*****, în sensul că mai deţine o suprafaţă de teren, fără acte legale, urmează a se pune în sarcina acestuia să facă dovada că terenul deţinut fără acte a făcut obiectul Legii fondului funciar, legea nr.18/1991 şi reclamantului prin avocat să aducă la încunoştinţă expertului ales că este necesară refacerea raportul de expertiză, urmând a consemna în acesta întreaga suprafaţă de teren deţinut şi ce suprafaţa a fost vândută.
pentru ca reclamantul să motiveze acţiunea în drept şi să depună la dosarul cauzei certificat de sarcini sau extras CF asupra bunului imobil