R**** M****
ReclamantM******* M****
PârâtM******* I****
PârâtM******* C*******
PârâtM******* M****
PârâtRespinge, ca nefondată, cererea de îndreptare eroare materială. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică din data de 21 martie 2014.
Incheiere finala dezinvestire din 21.03.2014Admite acţiunea civilă având ca obiect „ieşire din indiviziune” privind reclamanta R**** M****, din sat şi comuna Viişoara, judeţul Botoşani, în contradictoriu cu pârâţii M******* M****, M******* I****, M******* C*******, M******* M****, Lungu Paulică, Lungu Elena şi Grădinariu Paulina, toţi cu domiciliul în sat şi comuna Viişoara, judeţul Botoşani. Constată că reclamanta este unica moştenitoare a defunctei Munteanu Valeria, decedată la data de 02.08.2005, în baza testamentului autentificat sub nr. 4914 din 25 septembrie 1992, de către Notariatul de Stat Dorohoi, jud. Botoşani, masa succesorală rămasă de pe urma acesteia fiind alcătuită din o casă în suprafaţă de 60 mp, construită în anul 1956 din furci, având două camere şi dependinţe; un grajd în suprafaţă de 20 mp, construit în anul 1964 din chirpici, ambele imobile situate în sat Viişoara, comuna Viişoara, jud. Botoşani; cota indiviză din suprafaţa de teren înscrisă în titlul de proprietate nr.20607 din 30.10.1993. Constată că reclamanta şi pârâţii se află în stare de indiviziune cu privire la suprafaţa de 35.321 mp teren înscris în titlul de proprietate nr. 20607 din 30.10.1993. Dispune ieşirea din indiviziune a părţilor cu privire la suprafaţa de 35.321 mp teren înscris în titlul de proprietate nr. 20607 din 30.10.1993, conform tranzacţiei părţilor pe care o consfinţeşte după cum urmează: 1. Atribuie reclamantei R**** M****: - 522 mp teren intravilan curţi construcţii situat în p.c. 127; - 471 mp teren intravilan arabil situat în p.c. 127; 2. Atribuie pârâtei Grădinaru Paulina: -1800 mp teren extravilan arabil T 35 pc. 349/122 cu următoarele vecinătăţi: N – DE 350, E- Pintilie M, S- DE 69, V- Munteanu Victor, -2000 mp teren arabil extravilan T 37 pc. 381/10 cu următoarele vecinătăţi: N –, E- DE 321/2, S- Lungu Petru, V- DE 321/1, -2500 mp teren arabil extravilan T 23 pc. 122/10 cu următoarele vecinătăţi: N –DE 165, E- Munteanu Victor, S- DE 124, V- Ciobanu , -1400 mp teren arabil extravilan T 23 pc. 171/87 cu următoarele vecinătăţi: N –DE 167, E- Munteanu Victor, S- DE 165, V- Mandache, -200 mp teren arabil extravilan T 23 pc. 178/87 cu următoarele vecinătăţi: N –DE 167, E- , S- DE 165, V- Mandache I. , -500 mp alte terenuri extravilan T 37 pc. 380/10 -1600 mp alte terenuri extravilan T 37 pc. 370/10 -1282 mp teren intravilan arabil pc. 654/1 -388 mp teren intravilan arabil pc. 655 Total: 11.670 mp (1670 mp teren intravilan +10.000 mp) nemaiavând nicio pretenţie. 3. Atribuie pârâtului LUNGU PAULICĂ : -2600 mp teren extravilan arabil T 37 pc. 381/10 cu următoarele vecinătăţi: N – Grădinariu Paulina, E- DE 321/2, S- Epure E., V- DE 321/1, -3700 mp teren extravilan arabil T 23 pc. 122/10 cu următoarele vecinătăţi: N – DE 165, E- Munteanu I., S- DE 124, V- Munteanu V., -1800 mp teren extravilan arabil T 35 pc. 349/122 cu următoarele vecinătăţi: N – DE 350, E- Grădinariu Paulina, S- DE 69, V-Pînzaru E, -1000 mp teren extravilan păşuni T 25 pc. 191/39 -1930 mp teren intravilan arabil pc. 654/1 Total. 11.030 mp( 1930 teren intravilan+9100 mp teren extravilan) nemaiavând nicio pretenţie. 4. Atribuie pârâtului M******* M****: -1600 mp teren extravilan arabil T 25 pc. 189/39 cu următoarele vecinătăţi: N – DE 187, E- Băeşu D., S- IAZ, V-Hurmuz E, -1400 mp teren arabil extravilan T 23 pc. 171/87 cu următoarele vecinătăţi: N –DE 167, E- Munteanu Victor, S- DE 165, V- Mandache, -200 mp teren arabil extravilan T 23 pc. 178/87 cu următoarele vecinătăţi: N –DE 167, E - Aruştei, S- DE 165, V- Grădinariu Paulina -3800 mp teren extravilan arabil T 23 pc. 122/10 cu următoarele vecinătăţi: N –DE 167, E – Lungu Petru, S- DE 124, V- Grădinariu Paulina -3900 mp teren extravilan arabil T 35 pc. 349/122 cu următoarele vecinătăţi: N – DE 350, E- Grădinariu Paulina, S- DE 69, V-Lungu Petru, -390 mp alte terenuri intravilan pc. 190 -338 mp teren intravilan vii pc. 190/1 Total. 11.628 mp(728 mp teren intravilan+10.900 mp teren extravilan) nemaiavând nicio pretenţie. Ia act că, celelalte părţi nu au nici un fel de pretenţii şi că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică din data de 22 februarie 2011.
Hotarare 114/2011 din 22.02.2011În temeiul art. 129 alin. 4 şi 5 Cod procedură civilă, amână judecarea cauzei la data de 22 ianuarie 2011, pentru care reclamanta şi pârâţii Lungu Paulică, Munteanu Mihai, M******* I**** şi Lungu Ilena iau luat termenul în cunoştinţă şi pentru care se va repeta procedura de citare cu pârâţii lipsă. - se pune în vedere părţilor să depună Anexele 24 privind moştenitorii defuncţilor Munteanu Valeria şi Lungu Petru. Pronunţată în şedinţă publică la data de 25 ianuarie 2011.
se va face adresă Registrului Naţional de Evidenţă a Testamentelor
Se va face adresă BNP Pricop Dorin Emanoil să comunice dacă s-a dezbătut moştenirea,
În temeiul art. 129 alin. 4 şi 5 Cod procedură civilă, amână judecarea cauzei la data de 16 noiembrie 2010, pentru care reclamanta şi pârâtul Lungu Paul au luat termenul în cunoştinţă; - avocatul reclamantei va depune la dosar tranzacţia de partajare a terenului în litigiu, va prezenta în instanţă originalul titlului de proprietate nr. 20607/30.10.1993, va depune la dosar schiţa terenului în litigiu şi arborele genealogic. - se va reitera procedura de citare cu pârâţii lipsă la termenul de astăzi; Pronunţată în şedinţă publică la data de 12 octombrie 2010.