N**** M****
ReclamantD**** A*****
PârâtD**** A*****
PârâtD**** I**
PârâtD**** A****
PârâtAdmite acţiunea. Dispune sistarea stării de indiviziune existente intre părţi cu privire la terenurile in suprafaţă totală de 20.800 mp teren situate pe raza com.Smeeni, jud,Buzău.Ia act de acordul de mediere incheiat la data de 23.03.2011 şi consfinţeşte conţinutul acestuia,
Se amână judecatacauzei la cererea reclamantei pentru a depune dovada achitării taxei de timbru în sumă de 125 lei şi timbru judiciar în valoare de 3 lei
În temeiul art.242 alineatul 1 punctul 2 din Codul de procedură civilă suspendă judecata cauzei.
Pentru ca la dosarul cauzei să fie depusă o declaraţie de renunţare la averea succesorală, sau o procură judiciară de reprezentare din partea pârâtei Faludi Dobre Maria, instanţa dispune amânarea judecăţii cauzei.
Instanţa având în vedere înscrisurile din dosar amână judecata cauezi pentru când se va trimite adresă reclamantulului cu citaţie prin care i se va pune în vedere să depună actele de stare civilă ale moşt.def. Dobre Constantin.
Se prelungeşte termenul până la care reclamanta poate face precizări şi depune înscrisuri pana la termenul din 16.11.2010; se va emite adresă reclamantei în acest sens.