C****** I**
Apelant InculpatAdmite apelul declarat de apelantul inculpat C****** I** împotriva sentinţei penale nr. 651/19 aprilie 2010 pronunţată de Judecătoria Drobeta Tr. Severin. În baza art. 379 pct. 2 lit. a Cpp Desfiinţează parţial sentinţa şi rejudecând: Descontopeşte pedepsele contopite prin sentinţa apelată în pedeapsa de 2 ani închisoare aplicată pentru infracţiunea dedusă judecăţii şi restul de 530 zile rămas neexecutat din pedeapsa aplicată prin sp. nr. 315/21.03.2006 a Judecătoriei Strehaia. Reindividualizează pedeapsa aplicată inculpatului apelant C****** I** pentru art. 86 alin. 1 din OUG 195/2002, rep. cu aplic. art. 37 lit. a şi b cp în sensul că o reduce de la 2 ani închisoare la 1 an şi două luni închisoare cu interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. 1 lit. a teza II-a şi lit. b cpp în condiţiile art. 71 cp. Înlătură dispoziţiile din sentinţă referitoare la revocarea liberării condiţionate pentru restul de 530 zile rămas neexecutat din pedeapsa aplicată prin sp. nr. 315/21.03.2006 a Judecătoriei Strehaia şi, în baza art. 61 alin. 1 cp menţine această liberare condiţionată. Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei. Cheltuielile judiciare efectuate în apel rămân în sarcina statului. Cu recurs. Pronunţată în şedinţă publică azi, 22.09.2010, la sediul Tribunalului Mehedinţi.
În vederea efectuării referatului de evaluare psihosocială a inculpatului şi pentru ca acesta să depună înscrisuri, amână cauza şi acordă termen la 22.09.2010.
Admite cererea de amânare formulată de apărătorul ales al apelantului inculpat
Admite cererea de amânare formulată de apărătorul ales al apelantului inculpat şi amână cauza.
Admite cererea de amânare formulată de apelantul inculpat C****** I** în vederea angajării unui apător.