B**** G******* E***
InculpatD***** M****
Parte vătămatăÎn baza art. 208 al.1-209 al.1 lit.g C.p. cu aplic. art. 74 lit.b,c art.76 lit.c C.p., condamnă pe inculpatul BARBU GHEORGHE-EMIL, la pedeapsa închisorii de 1 an şi 6 luni. În baza art. 85 al.1 C.p. anulează suspendarea condiţionată a executării pedepsei de 1 an şi 6 luni aplicată prin sentinţa penală nr. 79/28.07.2009 pronunţată de Judecătoria Lehliu Gară. În baza art. 36 al.1 C.p. constată că fapta din 06/07.07.2009 judecată prin prezenta este concurentă cu fapta pentru care inculpatul a fost condamnat prin sentinţa penală nr. 79/28.07.2009 pronunţată de Judecătoria Lehliu Gară. În baza art. 36 al. 1 C.p. rap. la art. 33 a C.p. contopeşte pedeapsa de 1 an şi 6 luni aplicată prin prezenta cu pedeapsa de 1 an şi 6 luni aplicată prin sentinţa penală nr. 79/28.07.2009 pronunţată de Judecătoria Lehliu Gară. În baza art. 34 lit. b C.p. aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea, respectiv 1 an şi 6 luni închisoare. În baza art.85 al. 3 C.p., dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe o perioadă de 3 ani şi 6 luni, ce constituie termen de încercare calculat de la data rămânerii definitive a sentinţei penale nr. 79/28.07.2009 pronunţată de Judecătoria Lehliu Gară. În baza art. 359 C.pr.pen., atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor prev. de art. 83 C.p., referitoare la revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei în cazul săvârşirii unei infracţiuni în cursul termenului de încercare. În baza art. 71 al. 5 C.p. pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei suspendă pedepsele accesorii prev. de art. 64 lit.a teza II, b, C.p. privind dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice, dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat. Ia act că partea vătămată nu s-a constituit parte civilă în cauză. În baza art.191 C.p.p., obligă inculpatul la plata sumei de 600 lei, cheltuieli judiciare avansate de stat, din care 200 lei onorariu avocat oficiu Dumitru Aurelian ce va fi avansat din fondurile Ministerului Justiţiei. Cu apel în 10 zile de la pronunţare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 25.11.2010.
Amână pronunţarea la data de 25.11.2010.