M**** M*******
Recurent ContestatorI************ T********* D* M****
IntimatRespinge plângerea contravenţională formulată de contestatoarea Mu?at Marinela împotriva procesului-verbal de contravenţie seria AA nr. 0004585/03.11.2010 întocmit de intimatul I************ T********* D* M**** Giurgiu, în contradictoriu cu intimatul I************ T********* D* M**** Giurgiu, ca neîntemeiată. Men?ine procesul-verbal de contravenţie seria AA nr. 0004585/03.11.2010 întocmit de intimatul I************ T********* D* M**** Giurgiu, ca fiind legal şi temeinic. Ia act că în cauză nu s-au solicitat cheltuieli de judecată. Definitivă. Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Amână pronunţarea pentru data de 17.08.2011
Apreciind pertinente, concludente şi utile soluţionării cauzei probele solicitate de părţi, urmează a le admite în baza art.167 C.pr.civ. şi, în vederea administrării acestora, va amâna cauza.
Faţă de cererea de acordare a unui nou termen de judecată, formulată de intimat pentru lipsă de apărare la acest termen, urmează a o admite în temeiul art. 156 C.proc.civ., fiind prima cerere de acest fel formulată în cauză şi fiind dovedită cu înscrisuri depuse la dosar, sens în care va amâna soluţionarea cauzei.