Dosar 11968/86/2010 din 26.10.2010

acţiune în anulare


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 11968/86/2010
Data dosar:
26.10.2010
Instanta:
Tribunalul Suceava
Departament:
Secţia de contencios administrativ şi fiscal
Obiect:
acţiune în anulare
Categorie:
Litigii cu profesionistii
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 10.01.2011 la ora 9:00

    Complet: C4F com
  • Soluţionare

    Respinge cererea de anulare formulată de H******* Ş*******, în contradictoriu cu N** C********* şi SC Insolvent Consulting SRL ca nefondată. Cu apel. Pronunţată în şedinţă publică azi 10.01.2010

  • Sedinta din data de 24.11.2010 la ora 13:00

    Complet: C1A com
  • Amână cauza

    Constatând că prin decizia nr. 1 din 20.01.2010 pronunţată de această instanţă a fost admis apelul declarat de reclamanta Hutopilă Ştefania împotriva sentinţei civile nr. 171 din data de 16.01.2008 pronunţată de Judecătoria Rădăuţi, anulată sentinţa atacată cu reţinerea cauzei pentru judecarea în fond, urmare a acestui fapt cauza fiind repartizată aleatoriu la completul de fonduri comerciale, respectiv C 4 F com., Constatând că din eroare cauza a fost scoasă de pe rolul completului C 4 F com. şi trimisă spre repartizare aleatorie unui complet de apeluri comerciale, Constatând că prezenta cauză are ca obiect „acţiune în anulare act” , acesta fiind un fond comercial,

Flux dosar


Actualizare GRPD