M******* Z*************
Apelant InculpatÎn baza art. 379 pct. 2 lit. a Cod procedură penală: Admite apelul declarat de inculpatul M******* Z************* împotriva sentinţei penale nr. 144 din 07.05.2010 pronunţată de Judecătoria Bolintin Vale, pe care o desfiinţează parţial, numai pe latură penală, în sensul că: În baza art. 71 Cod penal, interzice inculpatului M******* Z************* drepturile prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a şi lit. b Cod penal în loc de art. 64 lit. a şi b Cod penal. Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei. În baza art. 192 alin. 3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la pronunţare. Pronunţată în şedinţă publică, azi 04.10.2010. Preşedinte Judecător
Faţă de cererea apelantului inculpat, care solicită acordarea unui termen să-şi angajeze apărător ales, acordă termen la 04.10.2010.