A******** D* P********** N** 1* B******** R****** D* M****** N
ReclamantR***** G*******
PârâtAdmite acţiunea formulată de reclamanta ASOCIAŢIA DE PROPRIETARI NR. 16 în contradictoriu cu pârâtul R***** G*******, având ca obiect pretenţii, aşa cum a fost precizată. Obligă pârâtul să plătească reclamantei suma de 10.031,99 lei cu titlu de cheltuieli comune datorate Asociaţiei de proprietari nr. 16 Botoşani pentru perioada iulie 2007-iunie 2010 şi suma de 5.005,75 lei cu titlu de penalităţi de întârziere pentru perioada iulie 2007-iunie 2010. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică din data de 20.01.2011.
Având în vedere procedura de citare nelegal îndeplinită cu părţile, în temeiul art.85 rap. la art.107 C.p.c. se va repeta citarea cu acestea în mod corect. Pentru a se realiza procedura de citare cu părţile,
Consideră oportun a se emite adresă către reclamantă prin care se va solicita să facă dovada datei la care a fost afişată lista de cheltuieli pentru luna iulie 2007, având în vedere că data introducerii acţiunii este 28.07.2010. Să depună precizări în acest sens. Pentru a se obţine relaţiile solicitate reclamantei şi pârâtului,
Consideră oportun a se emite adresă către pârât prin care i se va solicita să precizeze dacă intenţionează să-şi achite debitul pentru a beneficia de prevederile Legii nr.175/2010, respectiv anularea penalităţilor de întârziere, în condiţiile în care venitul mediu net pe familie este mai mic de 1.000 lei. Pentru a se obţine relaţiile solicitate reclamantei şi pârâtului,