S******* F*****
Recurent CondamnatAdmite recursul declarat de recurentul condamnat, S******* F*****, împotriva sentinţei penale nr. 1721/13.09.2010, pronunţată de Judecătoria Drobeta Turnu Severin, în dosarul nr. 12059/225/2010. Casează sentinţa atacată şi trimite cauza, spre rejudecare, la instanţa de fond care, în conformitate cu disp. art. 383 alin. 3 C.pr.pen., va proceda la judecarea cauzei, fiind valabile actele efectuate până la termenul din data de 13.09.2010, când au avut loc dezbaterile pe fondul cauzei. În baza art. 192 al. 3 C.p.p., Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului, iar suma de 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului din oficiu, avocat Ghimpău Maria, va fi avansată din fondurile M.J.. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 20.10.2010, la sediul Tribunalului Mehedinţi.