S* S******** P*** S* S** P*** A************ J******* C***** L* 2*** S***
ReclamantC**** F****** K**
Pârâtadmite excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocată, respinge acţiunea
pentru traducerea în limba română a actelor depusă de către pârâtă, instanţa urmând să pună în discuţia părţilor excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei decurgând din situaţia radierii societăţii pârâte.
pentru traducerea în limba română a actelor depusă de către pârâtă
raportat la lipsa de procedură constatată, urmând să se repete procedura de citare cu pârâta prin scrisoare recomandată simplă la adresa practicianului de insolvenţă
Repune pe rol pricina pentru traducerea notelor depuse la dosar de către pârâte, sens în care se numeşte un traducător autorizat. Se emite adresă reclamantei cu menţiunea să facă dovada modului de achizizţionare a bunurilor în litigiu.
în vederea deliberării.
pentru repetarea procedurii de citare cu pârâta cu forme speciale şi prezentarea martorilor fără citare în vederea audierii.
repetarea procedurii de citare prin scrisoare recomndată; pentru ca reclamantul să facă dovada comunicării înscrisurilor cu pârâtul; încuviinţează cererea în probaţiune cu audierea a doi martori.
pentru îndeplinirea procedurii de citare cu pârâta.
stabileşte termen intermediar pentru traducerea acţiunii, numeşte traducător de limba maghiară. Înştiinţează Serviciul Contabilitate asupra costului traducerii şi traducătorului numit în cauză.