P******** D* P* L**** J********** R******
ApelantS* P******* S* G******** P*** L********* P********* C*****
Parte civilă IntimatK***** S***** C******
Parte civilă IntimatB**** C*********
Inculpat RecurentÎn baza art. 379 pct. 2 lit. a) Cod procedură penală admite apelurile declarate de P******** D* P* L**** J********** R****** şi partea civilă S.C. Prodmixt Gălăneşti în contradictoriu cu inculpatul B**** C********* împotriva sentinţei penale nr. 741 din 29.10.2009 pronunţată de judecătoria Rădăuţi în dosarul nr. 1210/285/2007. Desfiinţează, în totalitate, sentinţa penală nr. 741 din 29.10.2009 a judecătoriei Rădăuţi şi în soluţionarea cauzei: Condamnă pe inculpatul Balan Constantin, la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de gestiune frauduloasă prevăzută şi pedepsită de art. 214 alin.2 Cod penal cu aplicarea art. 41 al.2 Cod penal. Condamnă pe inculpatul Balan Constantin la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat prevăzută şi pedepsită de art. 208 alin.1 raportat la art. 209 al.1 lit. i) Cod penal. În baza art. 33 lit. a) raportat la art. 34 lit. b) Cod procedură penală contopeşte cele două pedepse aplicate inculpatului Balan Constantin şi dispune ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare. În baza art. 71 C.p. interzice inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a- II-a, lit. b) şi c) cu titlu de pedeapsă accesorie. În baza art. 861 Cod penal suspendă executarea sub supraveghere a pedepsei de 3 ani închisoare pentru un termen de încercare de 5 ani, calculat potrivit prevederilor art. 862 Cod penal. În baza art. 863 Cod penal obligă inculpatul să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte, la datele fixate la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Trib. Suceava; b) să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi price deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea; c) să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă; d) să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele sale de existenţă; În baza art. 71 alin.5 Cod penal suspendă condiţionat executarea pedepselor accesorii pe durata suspendării sub supraveghere a pedepsei închisorii. În conformitate cu dispoziţiile art. 359 Cod procedură penală atrage atenţia inculpatului Balan Constantin asupra dispoziţiilor prevăzute de art. 864 raportat la art. 83 şi 84 Cod penal, referitoare la săvârşirea unei noi infracţiuni în cursul termenului de încercare, neîndeplinirea, cu rea credinţă, a măsurilor de supraveghere sau neexecutarea obligaţiilor civile. În baza art.346 alin.1 raportat la art. 14 – 15 Cod procedură penală şi art. 998, 999 Cod civil admite acţiunea civilă formulată de partea civilă S.C. Prodmixt Gălăneşti şi obligă inculpatul Balan Constantin să plătească părţii civile suma de 148.670 lei cu titlu de daune materiale. Respinge acţiunea civilă formulată de către partea civilă K***** S***** C******. Menţine măsura asiguratorie a sechestrului instituită asupra bunurilor aparţinând inculpatului constând din parcela virană cu casă şi anexe în suprafaţă de 500 m.p., identică cu p.f. 996 din CF 3261 a Comunei Gălăneşti, luată prin încheierea judecătoriei Răduţi din 02.06.2008. Potrivit art. 191 alin.1 Cod procedură penală obligă inculpatul Balan Constantin să plătească statului suma de 1200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare (70 lei de la urmărirea penală, 930 lei de la instanţa de fond şi 200 lei din apel), din care suma de 50 lei reprezentând onorariu parţial avocat din oficiu Tăşală Mirela se va avansa din fondurile Ministerului Justiţie în conturile Baroul de Avocaţi Suceava. Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la pronunţare pentru inculpat – intimat şi de la comunicare pentru celelalte părţi. Pronunţată în şedinţă publică azi 22.04.2010.
Amână pronunţarea la data de 22 aprilie 2010. Pronunţată în şedinţa publică din data de 19 aprilie 2010.
Amână pronunţarea la data de 19 aprilie 2010. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 12 aprilie 2010.