C**** D******
InculpatS****** M***** S*****
Parte civilăS******* C***** D* U****** S** P*********
Parte vătămatăÎn baza art. 184 al. 1 şi 3 C.p. cu aplicarea art. 63 al. 1 şi 3 teza a II – a C.p. condamnă pe inculpatul C**** D******, la pedeapsa amenzii penale în cuantum de 500 lei. În baza art. 81 – 82 C.p. dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe o durată de 1 (un) an – ce constituie termen de încercare, calculat de la data rămânerii definitive a sentinţei. În baza art. 359 C.p.p. atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 C.p. referitoare la revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei. Admite cererea de despăgubiri civile formulată de partea civilă SPITALUL CLINIC DE URGENŢĂ „SF. PANTELIMON” şi obligă inculpatul, alături de asiguratorul S.C. ASIGURAREA ROMÂNEASCĂ ASIROM – VIENNA INSURANCE GROUP SA, cu sediul în mun. Bucureşti, b-dul Carol I, nr. 31 – 33, sector 2, RC J40/304/1991, CUI 336290, la plata sumei de 1019,91 lei – reprezentând cheltuieli de spitalizare efectuate cu partea vătămată S****** M***** S*****, inclusiv dobânda legală până la achitarea integrală a debitului, către această parte civilă. Ia act că partea vătămată S****** M***** S*****, nu a formulat pretenţii civile în cauză. În baza art. 191 al. 1 C.p.p. obligă inculpatul la plata sumei de 700 lei – cheltuieli judiciare în favoarea statului. Cu recurs în 10 zile de la pronunţare pentru procuror şi inculpat, iar pentru partea vătămată S****** M***** S*****, partea civilă Spitalul Clinic de Urgenţă „Sf. Pantelimon” şi asigurator - de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi 15.12.2010.
amână judecarea cauzei pentru audierea martorilor