M********* V*****
ReclamantT***** S****
PârâtAdmite actiunea formulata de de reclamantul M********* V***** domiciliat în com.Brăneşti,str. Principală, nr.112, judeţul Dâmboviţa, in contradictoriu cu pârâta T***** S**** cu acelaşi domiciliu. Constata ca reclamantul este proprietarul suprafetei de 559 mp teren curti constructii , 2193 mp teren arabil , a unei magazii si a unei case de locuit, imobile situate in com. Branesti, cu vecinatatile mentionate in planul de amplasament. Ia act ca nu se solicita cheltuieli de judecata. Prezenta tine loc de titlu de proprietate. Cu drept de recurs in termen de 15 zile de la comunicare. Pronunţată in şedinţa publica din 14.10.2010.
DOSAR NR.1224/ 283/2010 R O M Â N I A JUDECĂTORIA PUCIOASA – JUDEŢUL DÂMBOVIŢA Î N C H E I E R E ŞEDINŢA PUBLICĂ DIN DATA DE 01-07-2010 Instanţa compusă din – PREŞEDINTE – MASTACAN IRINA GREFIER - SÎRBOIU VIORICA Pe rol fiind soluţionarea cauzei civile având ca obiect „acţiune in constatare” formulată de reclamantul M********* V***** in contradictoriu cu parata T***** S****. La apelul nominal făcut în şedinţa publică s-a prezentat atat reclamanta cat şi paratul. Procedura de citare completă. S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de şedinţă,care învederează instanţei stadiul dosarului şi modul de îndeplinire a procedurii de citare,după care: La interogatoriul luat din oficiu, parata precizeaza ca in anul 1986 i-a vandut reclamantului (fiului) 2000 mp; are camera ei,separat. Paratul precizeaza ca actualmente nu mai sunt aceleaşi vecinatati din planul de amplasament. I N S T A N Ţ A Consideră că este necesar ca reclamantul să depună la dosar planul de amplasament cu vecinatatile actuale şi totodata sa prezinte cerificatul fiscal de la Primărie, motiv pentru care va amana cauza si in consecinţă va D I S P U N E AMÂNĂ CAUZA LA 14-10-2010-pentru cand pune in vedere reclamantului să prezinte certificatul fiscal de la Primărie şi să depună la dosar planul de amplasament reactualizat (cu vecinatatile actuale) Dată şi citită în şedinţa publică, astăzi, 01.07.2010 PRESEDINTE GREFIER MASTACAN IRINA SÎRBOIU VIORICA Reclamant-TC M********* V***** Parat-TC Talvan Stana