V******** A*****
ReclamantC******** N******* P***** C********* D************
PârâtRespinge acţiunea ca neîntemeiată. Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Amână pronunţarea la data de 9.11.2011. VN/MGD
Amână pronunţarea la data de 2.11.2011. VN/MGD
Având în vedere depunerea de către reclamant a completării motivelor acţiunii ulterior formulării întâmpinării, va dispune comunicarea unui exemplar de pe completarea la contestaţie către pârâtul CONSILIUL NAŢIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII pentru a da posibilitatea acestuia să-şi formuleze apărările. Pentru acest motiv va dispune amânarea cauzei şi acordarea unui nou termen de judecată. DISPUNE : Citarea pârâtului cu copie a completării la contestaţie pentru a-i da acestuia posibilitatea să-şi formuleze apărările în cauză. Amână cauza şi acordă termen la data de 26 octombrie 2011, Completul 21 Fond, ora 09:oo, sala E68 – Istrate Micescu, cu citarea părţilor ce nu au termen în cunoştinţă. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 14.09.2011.
Încuviinţează cererea de amânare a cauzei formulată de reclamantul V******** A*****, personal, în vederea întregirii acţiunii. Amână cauza şi acordă termen la data de 14 septembrie 2011, Completul 21 Fond, ora 9:oo, cu citarea părţilor ce nu au termen în cunoştinţă. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 8.06.2011.