S* B**** C********* R***** S* L* S***** A***
ContestatorC*********** J******* P***** P******** C************* G******
IntimatAdmite plângerea Anulează procesul verbal seria ANPC nr. 0059985 /04.11.2010 Admite în parte cererea petentei privind obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată În cf cu art. 274 al 1 Cpc rap la art 274 al 3 Cpc obligă intimata la plata chletuielilor de judecată în cuantum de 100 lei Cu recurs în 15 zile de la comunicare
Amână pronunţarea pentru data de 18.11.2011
Amână pronunţarea pentru data de 11.11.2011
Dispune suspendarea executării sancţiunii contravenţionale complementare a aducerii contractului in conformitate cu prevederile OUG 50/2010 în termen de maximum 15 zile, dispusă prin procesul-verbal de contravenţie seria ANPC nr.0059985/04.11.2010 încheiat de Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor C*********** J******* P***** P******** C************* G****** până la soluţionarea în mod irevocabil a plângerii contravenţionale ce face obiectul prezentului dosar. Executorie de drept. Cu recurs în termen de 5 zile de la comunicare, privind cererea de suspendare judecătorească a executării sancţiunii contravenţionale complementare. Cu recurs în 15 zile de la comunicare privind la fondul plângerii.
Amână pronunţarea pe cererea de suspendare pentru data de 27.10.2011
Pentru a se emite adresă către intimat va amâna cauza
lipsă de procedură
Trimite cauza la completul următor în vederea soluţionării cererii de abţinere