Dosar 1235/217/2010 din 14.09.2010

infracţiuni privind circulaţia pe drumurile publice (O.U.G nr. 195/2002)


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 1235/217/2010
Data dosar:
14.09.2010
Instanta:
Judecătoria Darabani
Departament:
Darabani
Obiect:
infracţiuni privind circulaţia pe drumurile publice (O.U.G nr. 195/2002)
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 28.10.2010 la ora 8:30

    Complet: A1
  • Condamnare

    Condamnă pe inculpatul PĂTU IONEL DOREL, (cu datele de stare civilă), pentru săvârşirea infracţiunii prev. de : - art. 86 alin.1 din O.U.G. nr. 195/2002, cu aplic. art. 74 lit.c, 76 lit.d C.pen., la pedeapsa de 10(zece) luni închisoare; - art. 87 alin.1 din O.U.G. nr.195/2002, cu aplic. art. 74 lit.c, 76 lit.d C.pen., la pedeapsa de 10(zece) luni închisoare. În baza art. 33 lit.a, 34 C.pen., inculpatul va executa pedeapsa cea mai grea de 10(zece) luni închisoare. În baza art. 71 C.pen. interzice inculpatului exerciţiul drepturilor prev. de art. 64 lit. a teza II, lit.b C.pen. În baza art. 81-82 C.pen. dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe durata de 2 ani şi 10 luni. În baza art. 359 C.pr.pen. aduce la cunoştinţa inculpatului, dispoziţiile art. 83 C.pen. privind condiţiile revocării suspendării condiţionate a executării pedepsei. În baza art. 191 C.pr.pen. obligă inculpatul să plătească 720 lei, cheltuieli judiciare către stat din care onorariul pentru asistenţă juridică din oficiu în cuantum de 200 lei, va fi avansat din fondurile Ministerului Justiţiei, către Baroul Botoşani(av. Hrimiuc Petrică – conform delegaţiei nr. 193/21.10.2010). Cu drept de apel în termen de 10 zile de la pronunţare. Pronunţată în şedinţă publică, la data de 28 octombrie 2010.

Flux dosar


Actualizare GRPD