D********* C*******
Recurent InculpatD*** G***** A*****
Recurent InculpatAdmite recursul declarat de inculpatul Dane George Adrian . Casează în parte încheierea din 15.03.2010 pronunţată de Judecătoria Topoloveni în dosarul nr 1206/828/2009 în sensul că înlătură dispoziţia privind menţinerea măsurii arestului preventiv şi în baza art 300/2 rap la art 139 alin 1 C.p.p. înlocuieşte această măsură preventivă cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea de domiciliu, respectiv municipiul Bucureşti, prev de art 145 C.p.p. Instituie în sarcina recurentului inculpat obligaţiile prev de art 145 alin 1/1 şi alin 1 indice 2 , respectiv: -să se prezinte la instanţa de judecată ori de câte ori este chemat; -să se prezinte la Direcţia Generală de Poliţie a mun Bucureşti, conform programului de supraveghere întocmit de acesta sau ori de câte ori este chemat; -să nu-şi schimbe locuinţa fără încuviinţarea instanţei de judecată; -să nu deţină, să nu folosească şi să nu poarte nicio categorie de arme; -să nu se apropie de părţile vătămate , de coinculpaţi şi martorii din prezentul dosar şi să nu comunice direct sau indirect cu aceste persoane. Dispune comunicarea prezentei decizii conform art 145 alin 2/1 C.p.p. Atrage atenţia recurentului inculpat asupra disp art 145 alin 3 C.p.p. Dispune punerea de îndată în libertate a recurentului inculpat de sub puterea mandatului de arestare preventivă nr 10 din 06.08.2009 al Judecătoriei Topoloveni dacă nu este reţinut sau arestat în altă cauză. Menţine în rest dispoziţiile încheierii recurate. Respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul D********* C******* pe care-l obligă la 120 lei cheltuieli judiciare către stat, din care 100 lei onorariu de avocat oficiu Ştefănescu Elena conform împuternicirii avocaţiale nr 1192/18.03.2010. Definitivă. Pronunţată în şedinţa publică de la 19 Martie 2010.