P*** D****
InculpatE***** J***
Parte vătămatăP*** D****
InculpatA***** B*****
PetentAmână pronunţarea cauzei la data de 02.12.2010. 02.12.2010 - În temeiul art. 208 al. 1 – 209 al.1, lit. g, C. Pen, cu aplicarea art. 37 lit. b Cod penal, condamnă pe inculpatul P*** D****, la pedeapsa închisorii de 3 ani, pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat. În temeiul art. 71 raportat la art. 64 alin. 1 lit. a) teza II şi lit. b) Cod penal, interzice inculpatului, pe perioada executării pedepsei aplicate, următoarele drepturi: dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice şi dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat. În temeiul art. 14 şi 346 Cod procedură penală, raportat la art. 998 – 1000 Cod civil, admite acţiunea civilă a părţii civile E***** J*** şi obligă pe inculpat la plata sumei de 600 de lei, reprezentând c. valoarea bunurilor sustrase de către inculpat şi nerecuperate de la acesta. În temeiul art. 191 alin. 1 Cod procedură penală, obligă inculpatul la plata sumei de 500 de lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Încuviinţează onorariul apărătorului din oficiu, în sumă de 200 lei, sumă ce va fi avansată din fondurile MJLC (avocat A***** B*****). Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la pronunţare pentru părţile prezente şi de la comunicare pentru părţile lipsă. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 02.12.2010.
acordă termen la 25.11.2010 pentru lipsă de apărare faţă de inculpat lipsa inculpatului şi a martorilor din lucrări.
Amână judecarea cauzei la data de 11.11.2010 în vederea audierii martorilor din lucrări.
acordă termen la 28.10.2010 pentru lipsa părţilor de la judecată.