D********* E***
Recurent InculpatD********* E*** - P***** A****** L* C******** L**** S***** G******* -
InculpatS* N******* S**
Intimat Parte responsabilă civilmenteS* W*** U* M********* S*** P*** P********** S* N******* S**
LichidatorS* C***** S** P*** A************ O**** S****** G*******
IntimatAdmite apelul declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Tg. Secuiesc împotriva sentinţei penale nr. 110 din 16 decembrie 2009 a Judecătoriei Tg. Secuiesc, pe care o desfiinţează în parte, privind omiterea reţinerii stării de recidivă postcondamnatorie şi art. 10 din Legea nr. 137/1997, sub aspectul modalităţii de executare a pedepsei, al aplicării art. 13 C. pen. cu privire la pedeapsa accesorie şi al obligării în solidar a inculpatului cu partea responsabilă civilmente S.C.NOSTROMO SRL Sf. Gheorghe la plata despăgubirilor civile şi al cheltuielilor judiciare şi rejudecând cauza în aceste limite: În baza art. 334 C. pr. pen., schimbă încadrarea juridică a faptei pentru care inculpatul D********* E*** a fost trimis în judecată din infracţiunea prev. de art. 215 al. 1, 2, 3 şi 4 C. pen., cu aplicarea art. 41 al. 2 C. pen. şi art. 37 lit. b C. pen., în infracţiunea prev. de art. 215 al. 1, 2, 3 şi 4 C. pen., cu aplicarea art. 41 al. 2 C. pen. şi art. 37 lit. a C. pen.. În baza art. 215 al. 1, 2, 3 şi 4 C. pen., cu aplicarea art. 41 al. 2 C. pen. şi art. 37 lit. a C. pen., condamnă pe inculpatul D********* E*** la pedeapsa de 4 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune în formă continuată. În baza art. 10 din Legea nr. 137/1997, revocă beneficiul graţierii executării pedepsei de 1 an închisoare aplicată inculpatului prin sentinţa penală nr. 337 din 26 noiembrie 2002 a Judecătoriei Sf. Gheorghe, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 928 din 6 noiembrie 2003 a Curţii de Apel Braşov, pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 194 pct. 5 din Legea nr. 31/1990 şi dispune executarea acestei pedepse alături de pedeapsa de 4 ani închisoare aplicată prin prezenta decizie, în final inculpatul execută pedeapsa de 5 (cinci) ani închisoare. Înlătură aplicarea dispoziţiilor art. 13 C. pen. privind pedeapsa accesorie şi, în baza art. 71 al. 1 şi 2 C. pen., interzice inculpatului drepturile prev. de art. 64 al. 1 lit. a teza II şi lit. b C. pen., de la data rămânerii definitive a hotărârii şi până la terminarea executării pedepsei principale. Înlătură dispoziţia privind obligarea părţii responsabile civilmente S.C.NOSTROMO SRL Sf. Gheorghe la plata despăgubirilor civile către părţile civile SC COLINA SRL Covasna şi SC TIG IMPEX SRL Covasna şi al cheltuielilor judiciare către stat. Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei.
Amânat la cererea apărătorului inculpatului pentru organizarea apărării
Apărătorul ales al inculpatului a solicitat amânarea cauzei în vederea pregătirii apărării.
Inculpatul a solicitat amânarea cauzei din motive medicale şi pentru a se solicita relaţii de la Registrul Comerţului de pe lângă Tribunalul Covasna cu privire la S* N******* S** Sf. Gheorghe.
Inculpatul a solicitat acordarea unui termen în vederea angajării unui apărător ales.
Cauza s-a amânat din lipsa inculpatului şi pentru solicitarea unui nou cazier judiciar al inculpatului.