R******** I*** I*****
InculpatV******** C******
Parte civilăH******** M*******
Parte civilăÎn temeiul art.11 pct.2 lit.b raportat la art.10 lit.h din Codul de procedură penală combinat cu art.184 alin.5 din Codul penal încetează procesul penal pornit împotriva inculpatului R******** I*** I***** pentru comiterea a două infracţiuni de vătămare corporală din culpă prevăzute de art.184 alin.1,3 din Codul penal (părţi vătămate fiind V******** C****** şi H******** M*******) întrucât părţile s-au împăcat. Condamnă pe inculpatul R******** I*** I***** pentru săvârşirea infracţiunilor de: -conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care are o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80g/l alcool pur în sânge prevăzută de art. 87 alin.1 din O.U.G. 195/2002 cu aplicarea art.74 lit.a,c, art. 76 din Codul penal la pedeapsa de 8 (opt) luni închisoare; -părăsirea locului accidentului de către conducătorul vehiculului …implicat într-un accident de circulaţie în urma căruia a rezultat vătămarea integrităţii corporale a uneia sau mai multor persoane, fără încuviinţarea organelor de poliţie care efectuează cercetarea locului faptei, infracţiune prevăzută de art. 89 alin.1 din O.U.G. 195/2002 la pedeapsa de 1 an închisoare. În baza art. 33 lit.a, 34 lit.b din Codul penal contopeşte pedepsele aplicate şi dispune ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 1 (un) an închisoare. În temeiul art.81 din Codul penal suspendă condiţionat executarea pedepsei aplicate pe o durată de 3 ani ce constituie termen de încercare conform art. 82 din Codul penal. Atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art.83 din Codul penal privind consecinţele nerespectării termenului de încercare. În baza art.71 alin.1,2 din Codul penal aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art.64 lit.a teza a doua, lit.b din Codul penal iar în temeiul alin.5 al aceluiaşi articol suspendă executarea pedepsei accesorii pe durata suspendării executării pedepsei închisorii. În temeiul art.191 alin.1 din Codul de procedură penală obligă inculpatul să achite statului cheltuieli judiciare în sumă de 360 lei iar în baza art.192 pct.2 lit.b din Codul de procedură penală obligă părţile civile V******** C****** şi Hanacachiuc Maricica să achite statului cheltuieli judiciare în sumă de câte 60 lei fiecare. Contravaloarea buletinului de analiză toxicologică-alcoolemie nr.1339, 1340 din 15 septembrie 2008 în sumă de 160 lei se va vira în contul 50414557951 Trezoreria Botoşani pentru Spitalul Judeţean Botoşani din fondurile Ministerului Justiţiei . Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la pronunţare pentru inculpat şi de la comunicare pentru părţile civile. Pronunţată în şedinţa publică din 28 ianuarie 2011.
Amână pronunţarea în cauză la data de 28 ianuarie 2011, orele 14,00. Pronunţată în şedinţa publică din 24 ianuarie 2011.
Având în vedere lipsa martorilor din lucrări Bartoş Gheorghe şi Matei Dumitru, instanţa dispune citarea acestora cu mandate de aducere, şi,
Faţă de cele arătate de av. Ungurianu Lorela Iuliana instanţa dispune a se face adresă Baroului Botoşani pentru desemnarea unui apărător din oficiu pentru inculpat. Instanţa dispune a se repeta procedura de citare cu martorii din lucrări Bartoş Gheorghe şi Matei Dumitru şi a martorului propus în circumstanţiere Costros Petru Daniel.
Instanţa admite proba testimonială formulată de inculpat şi dispune citarea acestuia de la adresa de domiciliu indicată în nota de probe. Instanţa dispune citarea martorilor din lucrări Bartoş Gheorghe din satul şi comuna Todireni, judeţul Botoşani şi Matei Dumitru din satul Zlătunoaia, comuna Lunca, judeţul Botoşani.
Având în vedere că inculpatul şi-a angajat apărător instanţa constată că delegaţia av. din oficiu emisă pe numele domnului av. Ilincariu Paul Mihai încetează, motiv pentru care dispune restituirea delegaţiei pentru asistenţa judiciară obligatorie din oficiu şi referatul pentru plata onorariilor din fondurile Ministerului Justiţiei, Baroului Botoşani. Faţă de cererea formulată de apărătorul inculpatului prin care a solicitat amânarea cauzei pentru studierea dosarului şi pregătirea apărării, instanţa,