P****** M*****
InculpatP****** M***** - P*** A****** L* S***** C********** L**** G*********
InculpatCondamnă inculpatul P****** M***** pentru săvârşirea infracţiunilor de: - conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere, infracţiune prevăzută şi pedepsită de art.86 alin.1 din O.U.G. 195/2002 la pedeapsa de 1 an închisoare; -refuzul conducătorului unui autovehicul de a se supune recoltării probelor biologice sau testării aerului expirat, în vederea stabilirii alcoolemiei, infracţiune prevăzută de art.87 alin.5 din O.U.G. 195/2002 la pedeapsa de 2 ani închisoare. În temeiul art.33 lit.a, 34 lit.b din Codul penal contopeşte pedepsele aplicate şi dispune ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 2 (doi) ani închisoare. În temeiul art.81 din Codul penal suspendă condiţionat executarea pedepsei aplicate pe o durată de 4 ani ce constituie termen de încercare conform art. 82 din Codul penal. Pe durata şi în condiţiile art.71 din Codul penal interzice inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit.a teza a doua, lit.b din Codul penal şi anume: dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice şi dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat iar în baza art.71 alin.5 din Codul penal suspendă executarea pedepsei accesorii pe durata suspendării executării închisorii. Atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art.83 din Codul penal privind consecinţele nerespectării termenului de încercare. În temeiul art.191 alin.1 din Codul de procedură penală obligă inculpatul să achite statului cheltuieli judiciare în sumă de 625 lei. Onorariul avocatului din oficiu în sumă de 200 lei se va avansa Baroului Botoşani din fondurile Ministerului Justiţiei (av. Simion Marian-delegaţie nr.2939/2010). Cu recurs în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică din 19 octombrie 2011.
Se va cita martorul Rotariu Cătălin Gheorghe de la domiciliul indicat – fila 102 dosar prin emiterea mandatului de aducere iar martorul Baciu Vald va fi citat de la domiciliul cunoscut. Inculpatul se va cita în aceeaşi modalitate potrivit dispoziţiilor art. 177 alin. 4 Cod procedură penală şi prin afişare la Consiliul local Gorbăneşti, judeţul Botoşani, cu adresă însoţitoare către această unitate.
Faţă de consemnările de la dosar se va cita martorul Rotariu Cătălin Gheorghe de la domiciliul indicat. Se vor emite mandate de aducere pe numele martorilor Bîrsan Ştefan şi Rotariu Cpătălin Gheorghe de la domiciliile cunoscute. Inculpatul se va cita în aceeaşi modalitate potrivit dispoziţiilor art. 177 alin. 4 Cod procedură penală şi prin afişare la Consiliul local Gorbăneşti, judeţul Botoşani, cu adresă însoţitoare către această unitate.
Având în vedere lipsa de procedură cu martorul Rotariu Cătălin Gheorghe, se va face adresă către Serviciul Public Comunitar de Evidenţă a Populaţiei Botoşani pentru actualul domiciliu, ceilalţi doi martori Baciu Vlad şi Bîrsan Ştefan urmând a fi citaţi di nou. Inculpatul se va cita în aceeaşi modalitate potrivit dispoziţiilor art. 177 alin. 4 Cod procedură penală şi prin afişare la Consiliul local Gorbăneşti, judeţul Botoşani, cu adresă însoţitoare către această unitate.
Faţă de consemnările de la dosar, martorul din lucrări Baciu Vlad se va cita de la domiciliul cunoscut, pentru martorul Vasilică Gheorghe se va emite mandat de aducere şi se vor introduce pe concept şi cita martorii Bârsan Ştefan şi Roteriu Cătălin Gheorghe propuşi de parchet. Inculpatul se va cita în aceeaşi modalitate potrivit dispoziţiilor art. 177 alin. 4 Cod procedură penală şi prin afişare la Consiliul local Gorbăneşti, judeţul Botoşani, cu adresă însoţitoare către această unitate.
pentru administrare de probe;
Întrucât mandatele de aducere emise pentru martorii din lucrări Baciu Vlad şi Puruşniuc Culiţă, nu au fost executate instanţa dispune emiterea de noi mandate. Instanţa dispune citarea inculpatului în aceeaşi modalitate – conform dispoziţiilor art. 177 alin. 4 Cod procedură penală, prin afişare la Consiliul local Gorbăneşti, judeţul Botoşani – cu adresă către această unitate.
Având în vedere că mandatele de aducere emise pe numele martorilor din lucrări Baciu Vlad şi Puruşniuc Culiţă, nu au fost executate instanţa dispune emiterea de noi mandate şi repetarea procedurii de citare de la adresele de domiciliu. Pentru lipsa inculpatului, se va proceda la citarea acestuia în aceeaşi modalitate – conform dispoziţiilor art. 177 alin. 4 Cod procedură penală, prin afişare la Consiliul local Gorbăneşti, judeţul Botoşani – cu adresă către această unitate.
Având în vedere lipsa inculpatului, se va proceda la citarea acestuia în aceeaşi modalitate – conform dispoziţiilor art. 177 alin. 4 Cod procedură penală, prin afişare la Consiliul local Gorbăneşti, judeţul Botoşani – cu adresă către această unitate. Având în vedere că mandatele de aducere emise pe numele martorilor din lucrări Baciu Vlad şi Puruşniuc Culiţă, din eroare au fost emise pentru Poliţia comunei Româneşti instanţa dispune a se reveni cu aceste mandate de aducere către Poliţia comunei Gorbăneşti.
Pentru lipsa de procedură cu inculpatul, se va proceda la citarea acestuia în aceeaşi modalitate – conform dispoziţiilor art. 177 alin. 4 Cod procedură penală, prin afişare la Consiliul local Gorbăneşti, judeţul Botoşani – cu adresă către această unitate. Faţă de lipsa martorilor din lucrări Baciu Vlad şi Puruşniuc Culiţă, instanţa dispune citarea acestora cu mandate de aducere.
În temeiul art. 177 alin. 4 din Codul de procedură penală, instanţa dispune citarea inculpatului prin afişare la Consiliul local al comunei Gorbăneşti, având în vedere cele consemnate în procesul verbal de executare a mandatului de aducere – cu adresă către această unitate. Instanţa dispune citarea martorilor din lucrări Baciu Vlad şi Puruşniuc Culiţă, ambii cu domiciliul în comuna Gorbăneşti, satul Vînători, judeţul Botoşani.
Având în vedere lipsa inculpatului instanţa dispune a se repeta procedura de citare cu acesta şi emiterea unui mandat de aducere.