C******** N******
InculpatL*** S****
InculpatL**** M******
Parte vătămatăS******* J******* D* U****** M********
Parte civilăAdmite cererea de învestire cu formulă executorie, formulată de către petentul L**** M******. Dispune învestirea cu formulă executorie a sentinţei penale nr.1152/11.05.2011 pronunţată de Judecătoria Botoşani în dosarul 12446/193/2010. Irevocabilă. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 22.02.2012.
1.Condamnă inculpatul C******** N****** pentru săvârşirea infracţiunii de lovire prevăzută de art.180 alin. 2 din Codul penal cu aplicarea art.73 lit.b, art.76 din Codul penal la pedeapsa de 2 (două) luni închisoare. În baza art.81 din Codul penal suspendă condiţionat executarea pedepsei aplicate pe o durată de 2 ani şi 2 luni ce constituie termen de încercare. 2.Condamnă inculpatul L*** S**** pentru săvârşirea infracţiunii de lovire prevăzută de art.180 alin. 2 din Codul penal la pedeapsa de 3 (trei) luni închisoare. În baza art.81 din Codul penal suspendă condiţionat executarea pedepsei aplicate pe o durată de 2 ani şi 3 luni ce constituie termen de încercare. În temeiul art.71 alin.1,2 Cod penal aplică inculpaţilor C******** N****** şi L*** S**** pedeapsa accesorie constând în interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a, lit. b din Codul penal iar în baza art.71 alin.5 din Codul penal suspendă executarea pedepselor accesorii pe durata suspendării executării pedepselor cu închisoarea. Atrage atenţia inculpaţilor asupra dispoziţiilor art. 83 şi art. 84 din Codul penal. Admite, în parte, acţiunea civilă promovată în cauză de către partea civilă L**** M****** în sensul că obligă inculpaţii să achite acesteia daune morale în sumă de 2000 lei, respingând ca nefondate restul pretenţiilor băneşti. Obligă inculpaţii să achite în solidar părţii civile Spitalul Judeţean de Urgenţă „Mavromati” Botoşani suma de 506,78 lei cheltuieli de spitalizare. În temeiul art.191 alin. 1,2 din Codul de procedură penală obligă inculpaţii să achite statului cheltuieli judiciare în cuantum de câte 115 lei fiecare. Cu recurs în 10 zile de la comunicare . Pronunţată în şedinţa publică din 11 mai 2011.
Amână pronunţarea în cauză la data de 11 mai 2011, orele 14:00.
Amână pronunţarea în cauză la data de 6 mai 2011, orele 14:00.
Instanţa constată că pareta vătămată L**** M****** a fost transportat după agresiune la Spitalul Judeţean Mavromati Botoşani cu ambulanţa motiv pentru care se va repune cauza pe rol şi se va face adresă Serviciului Judeţean de Ambulanţă Botoşani să ne comunice dacă formulează pretenţii civile în proces ca urmare a transportării victimei la unitatea medincală din Botoşani la data de 15 decembrie 2008. Se va face adresă av. ales al inculpaţilor prin car se va înştiinţa de termenul acordat.
Amână pronunţarea în cauză la data de 25 martie 2011, orele 14,00. Pronunţată în şedinţa publică din 15 martie 2011.
- pentru administrarea de probe;
Având în vedere lipsa martorului din lucrări Doroftei Vasilică Ştefan instanţa dispune citarea acestuia cu mandat de aducere. Instanţa dispune citarea martorilor propuşi de inculpaţi – Şmadici Ovidiu şi Brânzac Dorel, ambii cu domiciliile în comuna Vorona, satul Icuşeni, judeţul Botoşani.
Având în vedere lipsa martorului din lucrări Doroftei Vasilică Ştefan, instanţa dispune citarea acestuia cu mandat de aducere.
Instanţa admite cererea formulată de apărătorul inculpaţilor şi dispune citarea martorilor din lucrări Doroftei Vasilică Ştefan şi Cojocariu Mihaela, ambii cu domiciliul în comuna Vorona, satul Icuşeni, judeţul Botoşani. Prorogă audierea martorilor Şmadici Ovidiu şi Brânzac Dorel după audierea martorilor din lucrări. Ca urmare a cererii formulată de Spitalul Judeţean de Urgenţă „Mavromati” Botoşani, prin care precizează că se constituie parte civilă în procesul penal cu suma de 506,78 lei, pentru internarea părţii vătămate L**** M******, instanţa dispune introducerea în cauză în calitate de parte civilă, şi
Instanţa admite proba formulată de partea civilă Doroftei Vasilică Ştefan şi prorogă audierea acestuia după audierea inculpatului L*** S****. Faţă de lipsa inculpatului L*** S****, instanţa dispune citarea acestuia cu mandat dea ducere. Având în vedere că partea vătămată a fost internată în S******* J******* D* U****** M******** Botoşani instanţa dispune a se face adresă spitalului să ne comunice dacă se constituie parte civilă iar în caz afirmativ să propună probe în dovedirea pretenţiilor formulate.
Având în vedere lipsa părţilor instanţa dispune a se repeta procedura de citare cu acestea şi a se face adresă părţii vătămate să se prezinte în instanţă pentru a ne comunica dacă îşi menţine plângerea formulată, caz afirmativ dacă se constituie parte civilă în proces.