S* C*******
Intimat Parte civilăS* C******* P*** A************ V***** A****
Intimat Parte civilăS***** V*****
Intimat InculpatD**** G*******
Intimat InculpatC**** M***** R****
Intimat InculpatÎn temeiul art. 196 Cod procedură penală, admite sesizarea din oficiu, privind omisiunea vădită din minuta şi din dispozitivul sentinţei penale nr. 207/2011 pronunţată în dosarul nr. 12509.02/320/2010 al Judecătoriei Tg. Mureş. În temeiul art. 913 alin. 7 C. proc. pen., dispune arhivarea plicului ce conţine 13 CD-uri şi un DVD, mai precis copiile înregistrărilor efectuate în baza autorizaţiilor emise de către Judecătoria Târgu Mureş, odată cu arhivarea dosarului. Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la pronunţare pentru procuror şi de la comunicare pentru părţi. Cercetată în Camera de Consiliu şi pronunţată în şedinţă publică, astăzi 8 noiembrie 2012.
În baza art. 195 C.p.p. admite sesizarea din oficiu privind îndreptarea erorii materiale din cuprinsul minutei sentinţei penale nr. 2o7/17.2.2o11, pronunţată în dosarul nr. 125o9.o2/32o/2o1o al Judecătoriei Târgu Mureş. Îndreaptă erorile materiale din cuprinsul minutei sentinţei penale nr. 2o7/17.2.2o11, pronunţată în dosarul nr. 125o9.o2/32o/2o1o al Judecătoriei Târgu-Mureş, în sensul că: Modifică pct. 3. alin. 2 al minutei sentinţei penale menţionate astfel: în loc de menţiunea eronată „[…] interzice inculpatului CĂLIN MIRCEA ROMEO exercitarea pe o durată de 2 ani […],” se va trece menţiunea corectă „[…] interzice inculpatului CĂLIN MIRCEA ROMEO exercitarea pe o durată de 1 an şi 3 luni […].” Modifică pct. 3. alin. 5 al minutei sentinţei penale menţionate astfel: în loc de menţiunea eronată „[…] şi pedeapsa complementară menţionată mai sus, constând în interzicerea exercitării pe o durată de 2 ani […],” se va trece menţiunea corectă „[…] şi pedeapsa complementară menţionată mai sus, constând în interzicerea exercitării pe o durată de 1 an şi 3 luni […],” Modifică pct. 3. alin. 7 al minutei sentinţei penale menţionate astfel: în loc de menţiunea eronată „În baza art. 81 C.p. dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei principale pe durata unui termen de încercare de 4 ani, calculat potrivit art. 82 alin. 1 C.p.,” se va trece menţiunea corectă „În baza art. 81 C.p. dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei principale pe durata unui termen de încercare de 3 ani şi 9 luni, calculat potrivit art. 82 alin. 1 C.p.” Restul dispoziţiilor din sentinţa penală sus menţionată rămân neschimbate. Prezenta încheiere face parte integrantă din sentinţa penală nr. 2o7/17.2.2o11. În baza art. 192 alin. 3 C.p.p. cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Cu drept de recurs în termen de 1o zile de la pronunţare pentru Ministerul Public şi de la comunicare pentru petent. Cercetată în Camera de Consiliu şi pronunţată în şedinţă publică, azi 4.3.2o11.
1. În baza art. 345 alin. 2 C.p.p. raportat la art. 282 alin. 2 raportat la art. 284 C.p. cu aplicarea art. 41 alin. 2 C.p. şi cu reţinerea art. 32o1 alin. 7 C.p.p. condamnă pe inculpatul S***** V***** [porecla „Hoţu,” fiul lui Stoica Ion şi Mitache Lina, născut la data de 21.3.1983 în România, jud. Giurgiu, municipiul Giurgiu] la pedeapsa închisorii în cuantum de 2 ani pentru săvârşirea în formă continuată a infracţiunii de falsificare de monede sau de alte valori emise de state străine [2 acte materiale]. În baza art. 64 alin. 1 lit. a teza 2 şi lit. b C.p. cu referire la art. 65 alin. 2, alin. 3 C.p. interzice inculpatului S***** V***** exercitarea pe o durată de 2 ani a dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice şi a dreptului de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat, ca pedeapsă complementară. În baza art. 357 alin. 3 C.p.p. raportat la art. 71 C.p. interzice inculpatului S***** V***** exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a teza 2 şi lit. b C.p. ca pedeapsă accesorie, din momentul rămânerii definitive a prezentei hotărâri şi până la terminarea executării pedepsei principale, până la graţierea totală sau a restului de pedeapsă ori până la împlinirea termenului de prescripţie a executării pedepsei. În baza art. 81 C.p. dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei principale pe durata unui termen de încercare de 4 ani, calculat potrivit art. 82 alin. 1 C.p. În baza art. 71 alin. 5 C.p. dispune suspendarea executării pedepsei accesorii pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei principale, menţionate mai sus. În baza art. 359 C.p.p. atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 C.p., a căror nerespectare atrage revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei. În baza art. 88 alin. 1 C.p. deduce din pedeapsa aplicată inculpatului perioada reţinerii şi a arestării preventive, cuprinse între 26.6.2o1o – 11.9.2o1o şi reduce în mod corespunzător şi durata termenului de încercare stabilit mai sus. 2. În baza art. 345 alin. 2 C.p.p. raportat la art. 282 alin. 2 raportat la art. 284 C.p. cu reţinerea art. 32o1 alin. 7 C.p.p. condamnă pe inculpatul D**** G******* [porecla „Geo,” fiul lui Duman Cornel şi Dobrin Lenuţa, născut la data de 24.2.198o în România, jud. Galaţi, com. Brăhăşeşti] la pedeapsa închisorii în cuantum de 2 ani pentru săvârşirea infracţiunii de falsificare de monede sau de alte valori emise de state străine. În baza art. 64 alin. 1 lit. a teza 2 şi lit. b C.p. cu referire la art. 65 alin. 2, alin. 3 C.p. interzice inculpatului D**** G******* exercitarea pe o durată de 2 ani a dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice şi a dreptului de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat, ca pedeapsă complementară. În baza art. 357 alin. 3 C.p.p. raportat la art. 71 C.p. interzice inculpatului D**** G******* exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a teza 2 şi lit. b C.p. ca pedeapsă accesorie, din momentul rămânerii definitive a prezentei hotărâri şi până la terminarea executării pedepsei principale, până la graţierea totală sau a restului de pedeapsă ori până la împlinirea termenului de prescripţie a executării pedepsei. În baza art. 81 C.p. dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei principale pe durata unui termen de încercare de 4 ani, calculat potrivit art. 82 alin. 1 C.p. În baza art. 71 alin. 5 C.p. dispune suspendarea executării pedepsei accesorii pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei principale, menţionate mai sus. În baza art. 359 C.p.p. atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 C.p., a căror nerespectare atrage revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei. În baza art. 88 alin. 1 C.p. deduce din pedeapsa aplicată inculpatului perioada reţinerii şi a arestării preventive, cuprinse între 26.6.2o1o – 11.9.2o1o şi reduce în mod corespunzător şi durata termenului de încercare stabilit mai sus. 3. În baza art. 345 alin. 2 C.p.p. raportat la art. 282 alin. 2 raportat la art. 284 C.p. cu aplicarea art. 41 alin. 2 C.p., cu reţinerea art. 74 alin. 1 lit. c, art. 76 alin. 1 lit. d C.p. şi cu reţinerea art. 32o1 alin. 7 C.p.p. condamnă pe inculpatul CĂLIN MIRCEA ROMEO [nume purtat anterior BIRO, fiul lui Călin Aurel şi Covrig Dina, născut la data de 27.4.1984 în România, jud. Harghita, oraş Topliţa] la pedeapsa închisorii în cuantum de 1 an şi 3 luni pentru săvârşirea în formă continuată a infracţiunii de falsificare de monede sau de alte valori emise de state străine [7 acte materiale]. În baza art. 64 alin. 1 lit. a teza 2 şi lit. b C.p. cu referire la art. 65 alin. 2, alin. 3 C.p. interzice inculpatului CĂLIN MIRCEA ROMEO exercitarea pe o durată de 2 ani a dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice şi a dreptului de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat, ca pedeapsă complementară. În baza art. 345 alin. 2 C.p.p. raportat la art. 215 alin. 1, alin. 2, alin. 3 C.p. cu aplicarea art. 41 alin. 2 C.p., cu reţinerea art. 74 alin. 1 lit. c, art. 76 alin. 1 lit. d C.p. şi cu reţinerea art. 32o1 alin. 7 C.p.p. condamnă pe inculpatul CĂLIN MIRCEA ROMEO la pedeapsa închisorii în cuantum de 1 an şi 6 luni pentru săvârşirea în formă continuată a infracţiunii de înşelăciune [7 acte materiale]. În baza art. 33 lit. b şi art. 34 alin. 1 lit. b C.p. contopeşte cele două pedepse principale menţionate mai sus şi aplică inculpatului CĂLIN MIRCEA ROMEO pedeapsa cea mai grea de 1 an şi 6 luni închisoare, pe care o sporeşte cu 3 luni, astfel că inculpatul urmează a executa pedeapsa rezultantă de 1 an şi 9 luni închisoare. În baza art. 33 lit. b şi art. 35 alin. 1 C.p. aplică alături de pedeapsa rezultantă de 1 an şi 9 luni închisoare şi pedeapsa complementară menţionată mai sus, constând în interzicerea exercitării pe o durată de 2 ani a dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice şi a dreptului de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat. În baza art. 357 alin. 3 C.p.p. raportat la art. 71 C.p. interzice inculpatului CĂLIN MIRCEA ROMEO exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a teza 2 şi lit. b C.p. ca pedeapsă accesorie, din momentul rămânerii definitive a prezentei hotărâri şi până la terminarea executării pedepsei principale, până la graţierea totală sau a restului de pedeapsă ori până la împlinirea termenului de prescripţie a executării pedepsei. În baza art. 81 C.p. dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei principale pe durata unui termen de încercare de 4 ani, calculat potrivit art. 82 alin. 1 C.p. În baza art. 71 alin. 5 C.p. dispune suspendarea executării pedepsei accesorii pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei principale, menţionate mai sus. În baza art. 359 C.p.p. atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 C.p., a căror nerespectare atrage revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei. În baza art. 88 alin. 1 C.p. deduce din pedeapsa aplicată inculpatului perioada reţinerii din data de 8.6.2o1o şi reduce în mod corespunzător şi durata termenului de încercare stabilit mai sus. 4. Dispune anularea ca false a bancnotelor contrafăcute şi aflate la dosarul cauzei astfel: 115 bancnote în cupiură de câte 1oo USD în plicul de la fila 91 vol. 1 d.u.p.; 4 bancnote în cupiură de câte 1oo USD în plicul de la fila 133 vol. 1 d.u.p.; 5 bancnote în cupiură de câte 1oo USD în plicul de la fila 192 vol. 1 d.u.p.; 9 bancnote în cupiură de câte 1oo USD în plicul de la fila 211 vol. 1 d.u.p.; 14 bancnote în cupiură de câte 1oo USD în plicul de la fila 23o vol. 1 d.u.p. 5. Ia act că persoana vătămată Man Gheorghe Stelian nu s-a constituit parte vătămată şi nici parte civilă în cauză. Ia act că partea vătămată S* C******* SRL nu s-a constituit parte civilă în cauză. Ia act că partea vătămată SC IDM EXCHANGE SRL nu s-a constituit parte civilă în cauză. 6. Ia act că partea civilă LITECZKY LASZLO a renunţat la constituirea de parte civilă în cauză. 7. În baza art. 346 alin. 1 C.p.p. raportat la art. 14, art. 15 C.p.p. cu aplicarea art. 998 C.civ. admite acţiunea civilă formulată de partea civilă CĂTANĂ NICOLETA [cu domiciliul în România, jud. Mureş, municipiul Târgu Mureş, str. Constantin Romanu Vivu nr. 11, ap. 14] în contradictoriu cu inculpatul CĂLIN MIRCEA ROMEO. Obligă inculpatul CĂLIN MIRCEA ROMEO să plătească părţii civile CĂTANĂ NICOLETA suma de 2.644 lei cu titlu de despăgubiri materiale. 8. În baza art. 346 alin. 1 C.p.p. raportat la art. 14, art. 15 C.p.p. cu aplicarea art. 998 C.civ. admite acţiunea civilă formulată de partea civilă LAJOS SANDOR CSABA [cu domiciliul în România, jud. Mureş, com. Mica, sat Mica nr. 12o] în contradictoriu cu inculpatul CĂLIN MIRCEA ROMEO. Obligă inculpatul CĂLIN MIRCEA ROMEO să plătească părţii civile LAJOS SANDOR CSABA suma de 33o lei cu titlu de despăgubiri materiale. 9. În baza art. 349 C.p.p. raportat la art. 189 şi art. 191 alin. 1 C.p.p. obligă inculpatul S***** V***** la plata sumei de 12oo lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de către stat [1o75 de lei pentru faza de urmărire penală şi 125 de lei pentru faza de judecată], din care suma de 6oo de lei reprezentând onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu pentru faza de urmărire penală va fi avansată din fondurile Ministerului Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti. În baza art. 349 C.p.p. raportat la art. 189 şi art. 191 alin. 1 C.p.p. obligă inculpatul D**** G******* la plata sumei de 12oo lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de către stat [1o75 de lei pentru faza de urmărire penală şi 125 de lei pentru faza de judecată], din care suma de 6oo de lei reprezentând onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu pentru faza de urmărire penală va fi avansată din fondurile Ministerului Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti. În baza art. 349 C.p.p. raportat la art. 189 şi art. 191 alin. 1 C.p.p. obligă inculpatul CĂLIN MIRCEA ROMEO la plata sumei de 16oo lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de către stat [1275 de lei pentru faza de urmărire penală şi 325 de lei pentru faza de judecată], din care suma de 1ooo de lei reprezentând onorariile apărătorilor desemnaţi din oficiu [8oo de lei pentru faza de urmărire penală şi 2oo de lei pentru faza de judecată] va fi avansată din fondurile Ministerului Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti. 1o. Cu drept de recurs în termen de 1o zile de la pronunţare pentru Ministerul Public şi pentru inculpaţii S***** V*****, D**** G******* şi CĂLIN MIRCEA ROMEO şi de la comunicare pentru părţile vătămate S* C******* SRL şi SC IDM EXCHANGE SRL şi pentru părţile civile LITECZKY LASZLO, CĂTANĂ NICOLETA şi LAJOS SANDOR CSABA. Pronunţată în şedinţă publică, azi 17.2.2o11.
Amână pronunţarea la data de 17.2.2o11. Pronunţată în şedinţa publică din 9.2.2o11.
Cauza a fost repartizată ciclic la completul C3 penal, cu termen de judecată la data de 11.1.2o11.
Amânarea cauzei la data de 9.2.2o11, ora 11.oo. Reluarea procedurii de citare cu partea civilă Liteczky Laszlo. Reluarea procedurii de citare cu părţile vătămate SC IDM Exanghe şi S* C******* SRL. Pronunţată în şedinţa publică din 11.1.2o11.
În baza art.52 rap.la art.50 şi art.47 alin.2 Cod procedură penală, admite declaraţia de abţinere formulată de d-nul judecător Paul Mircea, cu privire la soluţionarea dosarului nr.12.509.02/320/2010. În baza art.98 alin.3 din Regulamentul de Ordine Interioară aprobat de C.S.M. prin Hotărârea nr.387/2005, modificată prin Hotărârea nr.614/2008, trimite dosarul pentru a fi repartizat aleatoriu. Prezenta nu este supusă nici unei căi de atac. Cercetată în Camera de Consiliu şi pronunţată în şedinţa publică azi, 10.01.2011.
- amâna cauza la un nou termen de judecată pentru a da posibilitatea inculpatului Călin Mircea Romeo să-şi angajeze un apărător ales. - Ia act că partea vătămată SC Casa de schimb valutar IDM Exchange nu se constituie parte civilă. - citarea părţilor vătămate Liteczky Lajos domiciliat în Tg. Mureş, str. Oltului nr. 35/A, SC IDM Exchange SRL cu sediul în Tg. Mureş, P-ţa Trandafirilor nr. 27-29 şi S* C******* cu sediul în Tg. Mureş, P-ţa Victoriei nr. 4, jud. Mureş. - pune în vedere inculpaţilor să se prezinte la următorul termen fără citaţie. - pune în vedere domnului avocat desemnat din oficiu Dărăban Petru pentru inculpatul Călin Mircea Romeo să se prezinte la următorul termen de judecată, pentru ca în cazul în care inculpatul nu îşi angajează apărător ales, pricina să nu sufere amânare. - pune în vedere domnului avocat Cioloboc Emil să se prezinte la următorul termen de judecată sau să-şi asigure substituirea, toate pentru termenul de judecată stabilit la data de 11 ianuarie 2011, ora 11:00.
- Respinge cererea de restituire a permiselor de conducere şi a certificatului de înmatriculare a maşinii, întrucât aceste documente nu se află la dosarul cauzei. - amânarea cauzei la un nou termen de judecată pentru când se va repeta procedura de citare cu coinculpatul Călin Mircea Romeo cu mandat de aducere cu executare în fapt. - citarea coinculpatului Călin Mircea Romeo la sediul consiliului local în raza teritorială s-a comis infracţiunea, respectiv Tg. Mureş. - Ia act că partea civilă Liteczky Laszlo nu s-a constituit parte civilă. - pune în vedere părţilor civile Cătană Nicoleta şi Lajos Sandor să depună în scris în ce constau pretenţiile civile solicitate de la inculpaţi. - citarea părţilor vătămate Liteczky Lajos domiciliat în Tg. Mureş, str. Oltului nr. 35/A, SC IDM Exchange SRL cu sediul în Tg. Mureş, P-ţa Trandafirilor nr. 27-29 şi S* C******* cu sediul în Tg. Mureş, P-ţa Victoriei nr. 4, jud. Mureş. - pune în vedere inculpaţilor să se prezinte la următorul termen fără citaţie. - pune în vedere domnilor avocaţi să se prezinte la următorul termen de judecată sau să-şi asigure substituirea, toate pentru termenul de judecată stabilit la data de 16 noiembrie 2010, ora 10:00.
În temeiul art. 3001 alin. 1 Cod Procedură Penală constată legalitatea şi temeinicia luării măsurii arestului preventiv faţă de inculpaţii S***** V***** şi D**** G*******. În temeiul art. 3001 alin. 2 Cod de procedură penală, revocă măsura arestării preventive, dispusă faţă de inculpaţii S***** V***** – şi D**** G******* – , prin încheierea penală nr. 44 din 26.06.2010, pronunţată de Judecătoria Tg. Mureş în dosarul 8.815/320/2010. Dispune punerea în libertate a inculpaţilor S***** V***** şi D**** G******* de sub puterea mandatelor de arestare preventivă nr. 36 şi 37 ambele din data de 26.06.2010, dacă aceştia nu sunt arestaţi sau deţinuţi în altă cauză şi după rămânerea definitivă a prezentei încheieri. Pe cale de consecinţă, constată rămasă fără obiect cererea de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea de domiciliu. Menţine termenul de judecată stabilit pentru cercetarea fondului – la data de 12.10.2010 şi dispune citarea inculpaţilor, a părţilor civile şi a părţilor vătămate. Cu recurs în termen de 24 ore de la pronunţare. Cercetată în camera de consiliu şi pronunţată în şedinţa publică din 10 septembrie 2010, ora 15:50.