Dosar 1254/316/2010 din 28.06.2010

infracţiuni privind frontiera de stat a României (O.U.G nr. 105/2001)


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 1254/316/2010
Data dosar:
28.06.2010
Instanta:
Judecătoria Târgu Bujor
Departament:
Secţie Penală
Obiect:
infracţiuni privind frontiera de stat a României (O.U.G nr. 105/2001)
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 27.10.2011 la ora 8:30

    Complet: C3
  • Condamnare

    În temeiul art. 70, al. 1, din O.U.G. nr. 105/2001, aprobată prin Legea nr. 243/2002, cu aplicarea art. 99 şi următoarele C.P. şi art. 75, lit. a, C.P., condamnă pe inculpatul N. D., la pedeapsa închisorii de trei luni, pentru săvârşirea infracţiunii de trecere ilegală a frontierei de stat. În temeiul art. 71 raportat la art. 64 alin. 1 lit. a) teza II şi lit. b) Cod penal, interzice inculpatului, pe perioada executării pedepsei aplicate, următoarele drepturi: dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice şi dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat. În temeiul art. 81 Cod penal, suspendă condiţionat executarea pedepsei, pe un termen de încercare de un an şi trei luni, stabilit conform art. 110 Cod penal. În temeiul art. 359 Cod procedură penală, atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor prevăzute de art. 83 şi 84 Cod penal, a căror nerespectare are ca urmare revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei. În temeiul art. 71 alin. 5, suspendă executarea pedepselor accesorii aplicate în cauză, pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei închisorii. În temeiul art. 139, al. 1, din O.U.G. nr. 194/2002, aprobată prin Legea nr. 347/2007, cu aplicarea art. 99 şi următoarele C.P. şi art. 75, lit. a, C.P., condamnă pe inculpatul P.R. la pedeapsa închisorii de un an şi două luni, pentru săvârşirea infracţiunii de intrare pe teritoriul României, prin trecerea ilegală a frontierei, de către străinul căruia i s-a interzis în orice mod dreptul de intrare în ţară. În temeiul art. 71 raportat la art. 64 alin. 1 lit. a) teza II şi lit. b) Cod penal, interzice inculpatului, pe perioada executării pedepsei aplicate, următoarele drepturi: dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice şi dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat. În temeiul art. 81 Cod penal, suspendă condiţionat executarea pedepsei, pe un termen de încercare de un doi ani şi două luni, stabilit conform art. 110 Cod penal. În temeiul art. 359 Cod procedură penală, atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor prevăzute de art. 83 şi 84 Cod penal, a căror nerespectare are ca urmare revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei. În temeiul art. 71 alin. 5, suspendă executarea pedepselor accesorii aplicate în cauză, pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei închisorii. În temeiul art. 139, al. 1, din O.U.G. nr. 194/2002, aprobată prin Legea nr. 347/2007, cu aplicarea art. 75, lit. a şi c, C.P., condamnă pe inculpatul D.M. la pedeapsa închisorii de trei ani, pentru săvârşirea infracţiunii de intrare pe teritoriul României, prin trecerea ilegală a frontierei, de către străinul căruia i s-a interzis în orice mod dreptul de intrare în ţară. În temeiul art. 71 raportat la art. 64 alin. 1 lit. a) teza II şi lit. b) Cod penal, interzice inculpatului, pe perioada executării pedepsei aplicate, următoarele drepturi: dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice şi dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat. În temeiul art. 81 Cod penal, suspendă condiţionat executarea pedepsei, pe un termen de încercare de cinci ani, stabilit conform art. 82 alin. 1 Cod penal. În temeiul art. 359 Cod procedură penală, atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor prevăzute de art. 83 şi 84 Cod penal, a căror nerespectare are ca urmare revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei. În temeiul art. 71 alin. 5, suspendă executarea pedepselor accesorii aplicate în cauză, pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei închisorii. În temeiul art. 191 alin. 2 Cod procedură penală, obligă fiecare inculpat, la plata sumei de 350 de lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Încuviinţează onorariul apărătorului din oficiu, în sumă de 900 lei, sumă ce va fi avansată din fondurile MJLC. (av. Axente Bogdan). Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la pronunţare pentru Ministerul Public şi de la comunicare pentru inculpaţi. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 27.10.2011.

  • Sedinta din data de 30.06.2011 la ora 8:30

    Complet: C3
  • Amână cauza

    la 27.10.2011 pentru lipsă de procedură cu inculpaţii şi părţile responsabile civilmente - cetăţeni moldoveni.

  • Sedinta din data de 20.04.2011 la ora 8:30

    Complet: CA3
  • Amână cauza

    pentru lipsă de procedură cu părţile, cetăţeni moldoveni, amână judecarea cauzei la data de 30.06.2011.

  • Sedinta din data de 27.01.2011 la ora 8:30

    Complet: CCI 3
  • Amână cauza

    Pentru lipsa referatului de evaluare şi pentru lipsa de procedură cu inculpaţii, acordă termen de judecată la data de 20.04.2011.

  • Sedinta din data de 02.12.2010 la ora 8:30

    Complet: C3
  • Încheiere

    acordă termen la 27.01.2011 pentru lipsă de procedură cu inculpaţii şi părţile responsabile civilmente.

  • Sedinta din data de 20.10.2010 la ora 8:30

    Complet: CA3
  • Încheiere

    Amână judecarea cauzei la data de 02.12.2010 pentru lipsă de procedură cu părţile responsabil civilmente care nu au fost citate şi în vedere efecturării de referate de evaluare pentru inculpaţii minori prin comisie rogatorie.

Flux dosar


Actualizare GRPD