Dosar 12560/63/2010 din 06.10.2010

procedura insolvenţei


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 12560/63/2010
Data dosar:
06.10.2010
Instanta:
Tribunalul Dolj
Departament:
Secţia a II-a Civilă
Obiect:
procedura insolvenţei
Categorie:
Faliment
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 09.12.2010 la ora 10:00

    Complet: C2F
  • Admis fond

    Admite cererea creditorului UniCredit Tiriac Bank SA pentru deschiderea procedurii generale de insolvenţă împotriva debitorului S* E*** E*** 2*** S**. În temeiul art. 33 alin 6 din Legea privind procedura insolvenţei, Dispune deschiderea procedurii generale de insolvenţă împotriva debitorului SC EURO EDIL 2006 SRL. În temeiul art. 34 din Legea privind procedura insolvenţei, Numeşte administrator judiciar provizoriu pe AMT SERVICII INSOLVENTA SPRL care va îndeplini atribuţiile prevăzute de art. 20 din lege, cu o retribuţie provizorie de 500 lei lunar. În temeiul art. 61 din Legea privind procedura insolvenţei, Dispune notificarea de către administrator a deschiderii procedurii debitorului, creditorilor şi Oficiului Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Dolj, prin Buletinul Procedurilor de Insolvenţă, în vederea efectuării din oficiu a menţiunii în temeiul art. 61 din Legea privind procedura insolvenţei. În temeiul art. 3 pct. 26 Legea 85/2006, Dispune ca administratorul judiciar să convoace adunarea generală a asociaţilor pentru desemnarea administratorului special, în termen de 20 de zile de la deschiderea procedurii. Fixează termenul limită pentru depunerea creanţelor la 13 ianuarie 2011. Fixează termenul limită pentru verificarea creanţelor, întocmirea, afişarea şi comunicarea tabelului preliminar al creanţelor la 27 ianuarie 2011. Fixează termenul pentru soluţionarea eventualelor contestaţii şi pentru afişarea tabelului definitiv al creanţelor la 10 februarie 2011. Dispune trimiterea notificărilor către toţi creditorii, de către administratorul judiciar şi publicarea într-un ziar de largă circulaţie. Fixează termen la data de 13 ianuarie 2011 pentru depunerea raportului prevăzut de art. 20 alin. 1 lit. a şi art. 54 şi la data de 20 ianuarie 2011 pentru depunerea raportului prevăzut de art. 20 alin. 1, lit. b şi art. 59. În temeiul art. 4 din Legea privind procedura insolvenţei, Dispune deschiderea de către debitor a unui cont bancar la banca la care are deschis cont, din care vor fi suportate cheltuielile aferente procedurii, în termen de 2 zile de la notificarea deschiderii procedurii; în caz de neîndeplinire a atribuţiei, contul va fi deschis de către administratorul judiciar. Dispune comunicarea sentinţei către instanţele judecătoreşti în a căror jurisdicţie se află sediul debitorului şi tuturor băncilor unde acesta are deschise conturi. Definitivă. Cu recurs în 7 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică de la 09 decembrie 2010.

  • Sedinta din data de 14.10.2010 la ora 10:00

    Complet: C2F
  • Amânat

    Dispune comunicarea cererii creditorul UniCredit Tiriac Bank SA, către debitorul S* E*** E*** 2*** S**, cu sediul social în loc. Craiova, str. Eustaţiu Stoenescu nr. 10, bl. P5, ap. 3, jud. Dolj, nr. de ordine în registrul comerţului J16/386/2006 şi Cod Unic de Înregistrare 18436682. Acordă termen la 09.12.2010 pentru când se vor cita părţile, şi se pune în vedere creditorului să depună la dosar dovada achitării taxei de timbru în original, sub sancţiunea anulării cererii, precum şi un certificat constatator cu situaţia juridică a debitorului eliberat de O** D***, sub sancţiunea suspendării cauzei.

Flux dosar


Actualizare GRPD