D***** R**** M*****
Inculpat Intimat ÎN APELUL PARCHETULUIÎn temeiul prevederilor art. 379 al.1pct.2lit.a Cod procedură penală admite apelul declarat de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Bârlad împotriva sentinţei penale nr. 295, pronunţată la data de 25.05.2010 de către Judecătoria Bârlad, în cauza înregistrată sub nr. 1257/333/2010, pe care o desfiinţează , Rejudecând cauza, Condamnă inculpatul D***** R**** M*****, la pedeapsa de 8(opt) luni închisoare sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere prev. de art. 86 al.1 din OUG nr. 195 din 2002 republicată privind circulaţia pe drumurile publice , cu aplicarea art. 74al.1 lit.a si c Cod penal în condiţiile art. 76 lit.d Cod penal. Condamnă inculpatul D***** R**** M*****, la pedeapsa de 8(opt) luni închisoare sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care are o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge prev. de art. 87 al.1 din OUG nr. 195 din 2002 republicată privind circulaţia pe drumurile publice , cu aplicarea art. 74al.1 lit.a si c Cod penal în condiţiile art. 76 lit.d Cod penal. Condamnă inculpatul D***** R**** M*****, la pedeapsa de 1(un) an închisoare sub aspectul săvârşirii infracţiunii de părăsire a locului accidentului de către conducătorul vehiculului prev. de art. 89 al.1 din OUG nr. 195 din 2002 republicată privind circulaţia pe drumurile publice , cu aplicarea art. 74al.1 lit.a si c Cod penal în condiţiile art. 76 lit.d Cod penal. În temeiul art. 33 lit. a,b Cod penal constată că faptele săvârşite sunt în concurs ideal şi real şi în temeiul art. 34 lit. b Cod penal, contopeşte pedepsele în pedeapsa cea mai grea de 1(un) an închisoare. Pe durata prevăzută de art. 71 Cod penal interzice inculpatului exercitarea drepturilor prevăzută de art. 64 lit.a) teza a II-a, şi lit.b) Cod penal, începând cu data rămânerii definitive a hotărârii. În temeiul art.81 Cod penal suspendă condiţionat executarea pedepsei principale a închisorii. Fixează termen de încercare de 3(trei) ani, începând cu data rămânerii definitive a hotărârii. În temeiul art.71 alin.5 Cod penal suspendă executarea pedepselor accesorii privind interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit.a) teza a II-a şi lit.b) Cod penal, pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei principale a închisorii, începând cu data rămânerii definitive a hotărârii. Atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art.83 Cod penal privind revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei. Înlătură dispoziţiile contrarii din sentinţă si menţine celelalte dispoziţii. Cheltuielile judiciare în cuantum de 150 lei rămân în sarcina statului, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului din oficiu desemnat pentru inculpat în apel, se avansează din fondurile speciale ale Ministerului Justiţiei. Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică,azi, 22.10.2010.
Din lipsă de timp pentru deliberare, amână pronunţarea la data 22.10.2010
Admite cererea de amânare formulată şi motivată în scris de inculpatul intimat Dănilă Ramon M. şi acordă un alt termen de judecată în sensul celor solicitate, respectiv pentru angajarea unui apărător