P**** S***** I****
InculpatS****** G*******
InculpatI******* N****** S*****
InculpatE********** D* S** P*** R*********** D**** C******
Parte vătămatăP**** S***** I****
InculpatÎn baza art. 208 alin. 1, 209 alin. 1 lit. a, e Cod penal condamnă pe inculpatul P**** S***** I****, la 3 (trei) ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat. În baza art. 86 indice 5 Cod penal anulează beneficul suspendării sub supraveghere a executării pedepsei închisorii de 3 ani închisoare aplicată inculpatului prin sentinţa penală nr. 33 din 27.02.2008 a Judecătoriei Pogoanele, iar în baza art. 33 lit. a şi art. 34 lit. b Cod penal contopeşte cele două pedepse în pedeapsa rezultantă de 3 (trei) ani închisoare. Pe durata şi în condiţiile prevăzute de art. 71 Cod penal inculpatului îi este interzisă exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) Cod penal, cu excepţia dreptului de a alege. În baza art. 86/5 alin 2, art.86/1, 86/2 Cod penal, suspendă executarea pedepsei, aplicată inculpatului, sub supraveghere, pe durata unui termen de încercare de 7 ani, calculat de la data rămânerii definitive a sentinţei penale nr. 33 din 27.02.2008 a Judecătoriei Pogoanele. În baza art.86/3 Cod penal, pe durata termenului de încercare inculpatul trebuie să se supună următoarelor măsuri de supraveghere : a) să se prezinte la datele fixate la Serviciul de Probaţiune şi să se supună programului instituit de acest serviciu. b) să anunţe în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea. c) să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă; d) să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele de existenţă. În baza art. 71 alin 5 Cod penal suspendă executarea pedepselor accesorii pe durata suspendării condiţionate sub supraveghere a executării pedepsei închisorii. Atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 86/4 Cod penal privind revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere, în cazul săvârşirii unei noi infracţiuni, în termenul de încercare sau în cazul neîndeplinirii cu rea credinţă a măsurilor de supraveghere instituite. Ia act că prejudiciul produs părţii civile a fost recuperat integral. În baza art.191 alin.2 Cod procedură penală obligă inculpatul la plata sumei de 600 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la pronunţare pentru inculpat şi de la comunicare pentru partea vătămată. Pronunţată în şedinţa publică din 04 noiembrie 2010.
T.04.11.2010, pentru repetarea procedurii de citare a martorilor cu mandate de aducere
T: 07.10.2010, în vederea audierii martorilor Dobrin Manuel Andrei, Tomoroaga Dumitru, Sava Dan Mircea