Dosar 12689/288/2010 din 20.10.2010

luarea măsurii internării medicale (art. 114 C.p. şi art. 162 C.p.p.)


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 12689/288/2010
Data dosar:
20.10.2010
Instanta:
Judecătoria Râmnicu Vâlcea
Departament:
PENALA
Obiect:
luarea măsurii internării medicale (art. 114 C.p. şi art. 162 C.p.p.)
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 23.11.2010 la ora 09:00

    Complet: PENAL-C5
  • Soluţionare

    Admite sesizarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Rm. Vâlcea. În baza art. 162 C.p.p. şi art. 114 alin. 1 C.pen., dispune internarea medicală a intimatului L****** N******, fiul lui Dumitru şi Elena, născut la data de 11.10.1958 în comuna Podu Turcului, jud. Bacău, domiciliat în comuna Pietrari, jud. Vâlcea, CNP *********4200, în Spitalul de Psihiatrie Jebel, jud. Timiş, până la însănătoşire. În baza art. 192 alin. 3 C.p.p., cheltuielile judiciare avansate anticipat de stat rămân în sarcina acestuia, iar onorariul avocatului din oficiu se va avansa către Baroul Vâlcea din fondurile Ministerului Justiţiei prevăzute în acest sens, prin grija Departamentului economic al tribunalului Vâlcea Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la pronunţare. Pronunţată în şedinţă publică, azi 23.11.2010.

  • Sedinta din data de 02.11.2010 la ora 09:00

    Complet: PENAL-C5
  • Încheiere

    Emite adresă către Comisia medicală din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă Vâlcea, competentă să avizeze internarea bolnavilor mintali şi a toxicomanilor periculoşi, pentru a comunica dacă avizează sau nu internarea medicală a intimatului L****** N****** într-un institut medical de specialitate, având în vedere diagnosticul prezentat de acesta conform raportului de expertiză medico-legală psihiatrică nr. 800/E/646/2010. Emite adresă către Parchetul de pe lângă Judecătoria Rm.Vâlcea, pentru a comunica dacă ordonanţa pronunţată în dosarul nr. 2675/P/2010 din data de 18.10.2010 a rămas definitivă, potrivit dispoziţiilor prev. de art. 278 şi 2781 C. proc. pen. Amână judecarea cauzei şi acordă termen la data de 23 noiembrie 2010, pentru când se va cita intimatul cu mandat de aducere. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 02 noiembrie 2010.

Flux dosar


Actualizare GRPD