P******** D* P* L**** T********* G******
ApelantP***** I*****
Intimat InculpatS******** C*********
Apelant Parte civilăS******* C***** D* U****** B******* A*****
Intimat Parte civilăAmânare de pronunţare la data de 29.03.2010 Decis 69/29.03.2010/În temeiul art.379 pct.2 lit.a din Codul de procedură penală, admite apelurile declarate de P******** D* P* L**** T********* G****** şi de partea civilă S******** C********* împotriva Sentinţei penale nr.481/F din data de 13 noiembrie 2009, pronunţată de Tribunalul Giurgiu – Secţia Penală în Dosarul nr.1268/122/2009. Desfiinţează, în parte, sentinţa penală apelată şi, în fond, rejudecând: Face aplicarea art.74 alin.1 lit.a, c şi art.76 alin.1 lit.b şi alin.2 din Codul penal, menţinând pedeapsa principală de 4 ani închisoare, aplicată inculpatului P***** I***** pentru infracţiunea prevăzută de art.20 rap. la art.174 alin.1 comb. cu art.175 lit.i din Codul penal. În temeiul art.65 din Codul penal, interzice inculpatului, ca pedeapsă complementară, drepturile prevăzute de art.64 lit.a teza a II-a şi lit.b din Codul penal, pe o perioadă de 2 ani. În temeiul art.71 alin.1 din Codul penal, interzice inculpatului, ca pedeapsă accesorie, drepturile prevăzute de art.64 lit.a teza a II-a şi lit.b din Codul penal. În temeiul art.862 din Codul penal, majorează termenul de încercare al suspendării sub supraveghere a executării pedepsei închisorii la 9 ani, care se calculează de la data rămânerii definitive a hotărârii. În temeiul art.71 alin.5 din Codul penal, pe durata acestui termen de încercare, se suspendă şi executarea pedepsei accesorii. În temeiul art.863 alin.1 lit.d şi alin.2 din Codul penal, impune inculpatului ca, pe durata termenului de încercare, să comunice Serviciului de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Giurgiu şi informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existenţă. Constată că inculpatul a fost reţinut şi arestat preventiv începând cu data de 30 iulie 2009 şi până la data de 13 noiembrie 2009. Majorează cuantumul daunelor morale pe care inculpatul este obligat să le plătească părţii civile S******** C********* la 15.000 lei (RON). Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei penale apelate. În temeiul art.192 alin.3 din Codul de procedură penală, cheltuielile judiciare în ambele apeluri rămân în sarcina statului. Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la pronunţare pentru procuror, inculpatul P***** I***** şi partea civilă S******** C*********. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 29 martie 2010.
lipsă apărare