S*** A** T**** S*****
PetentI***** C*******
IntimatAdmite în parte plângerea. Dispune înlocuirea sancţiunii amenzii cu sancţiunea avertisment
Amână pronunţarea cauzei la data de 25.01.2011
Amână pronunţarea la data de 18.01.2011
Pentru a se emite adresă către Oficiul Poştal Glina, jud.Ilfov, prin care se va solicita să ne comunice datele de identitate ale persoanei căreia i-a fost înmânat plicul, respectiv numele şi prenumele, seria şi numărul actului de identitate, precum şi o copie a borderoului cu care i-a fost înmânat plicul ce a fost însoţit de confirmarea de primire.
Pentru lipsa relaţiilor solicitate urmând a se reveni cu adresă ca în precedent, cu menţiunea „avertisment amendă”, consideră cauza în stare de amânare şi acordă termen.
Admite cererea de amânare solicitată de petentă, fiind prima în acest sens şi pune în vedere reprezentatului societăţii să facă dovada imposibilităţii de prezentare la acest termen. Pentru aceste motive, amână judecarea cauzei la data de 02.11.2010.