S**** T***********
CondamnatP********** G*****
IntimatAdmite recursul declarat de condamnatul Şfaiţ Tiberiu Jean, fiul lui Ştefan şi Eva, născut la data de 11.03.1989 în Cluj-Napoca, jud.Cluj, deţinut în prezent în Penitenciarul Gherla, împotriva sentinţei penale nr.131/01.02.2010 a Judecătoriei Gherla, pe care o casează numai în ceea ce priveşte termenul fixat pentru reînnoirea cererii de liberare condiţionată. Rejudecând cauza, în aceste limite, în baza art. 450 alin.2 C.pr.penală fixează termenul de 06.04.2010 după care cererea de liberare condiţionată va putea fi reînnoită de condamnat. Menţine restul dispoziţiilor sentinţei atacate. Stabileşte în favoarea Baroului Cluj suma de 100 lei reprezentând onorariul apărătorului din oficiu (cuvenit a. Petriu Alexandru), care se va avansa din F.M.J. Cheltuielile judiciare avansate de stat în recurs (în care se include şi onorariul avocaţial din oficiu) rămân în sarcina acestuia. Definitivă. pronunţată în şedinţa publică din 24.03.2010.