S* H* - S**** R******* S** P*** R****** L***** J******** I***** B*****
Recurent ContestatorM********* B******* P*** P*****
Intimat IntimatRespinge excepţia. Respinge contestaţia.
Dispune repetarea procedurii de citare cu reclamanta, cu menţiunea de a face dovada achitării timbrului judiciar, în sumă de 6 lei, întrucât nu este ataşat chitanţei depuse, sub sancţiunea anulării cererii, ca insuficient timbrată, potrivit disp. art. 20 din Legea 146/1997.
Se acordă un ultim termen, pentru achitarea de către contestatoare a diferenţei de taxă timbru, sens în care se va reveni cu citarea acesteia, cu menţiunea achitării diferenţei de t.t. în sumă de 194 lei, cu precizarea că este ultimul termen în acest sens, după care instanţa va invoca excepţia insuficientei timbrări, în conformitate cu disp.art.20 din Legea 146/1997.
Pune în vedere reprezentantului intimatei ca, pentru termenul următor, să răspundă solicitărilor instanţei, în sensul de a preciza dacă, odată cu somaţia, s-a comunicat şi copia titlului executoriu şi care sunt consecinţele necomunicării, odată cu somaţia, a titlului executoriu. Cu privire la excepţia de tardivitate a introducerii contestaţiei, instanţa se va pronunţa la termenul următor, după primirea relaţiilor de către intimat.
Dispune a se comunica, cu adresă, contestatoarei duplicatul întâmpinării şi a înscrisurilor anexă.
Văzând lipsa dosarului de executare şi cererea formulată de apărătorul ales al contestatoarei, pentru completarea taxei de timbru până la concurenţa sumei de 194 lei şi t.j. 6 lei, şi pentru achitarea cauţiunii în cuantum de 3597,9 lei, va dispune amânarea cauzei şi revenirea la procedura de citare a intimatei. Dispune a se emite adresă către intimată, pentru a comunicarea copiei dosarului de executare nr. 29004/27.07./2010, având obligaţia de a formula întâmpinare, prin care să răspundă la apărările contestatoarei şi să depună la dosar dovezile de comunicare a actului de executare.